Mitropolitul Bartolomeu Anania afirma, însă, că această formă de salut nu este atestată de Biserica, fiind, mai curând expresia evlaviei credincioșilor. Ierarhul ardelean explica faptul că noi sărbătorim Paștile cu aserţiunea "Hristos a înviat!", la care ni se răspunde cu confirmarea "Adevărat, aînviat!", pentru că Învierea nu a avut martori, ea a fost receptată cu îndoieli şi necredinţa. În vreme ce Înălţarea lui Iisus s-a petrecut cu martori, a fost o despărţire izvorîtoare de lumina, afirmându-se că ucenicii s-au întors în Ierusalim "cu bucurie mare".
Potrivit scripturilor, Hristos S-a înălţat în văzul Apostolilor şi a doi îngeri. Biblia relatează că Mântuitorul Şi-a ridicat mâinile, binecuvantandu-i pe ucenici, iar pe când îi binecuvânta, S-a înălţat la cer (Luca 24, 51), în timp ce un nor L-a făcut nevăzut pentru ochii lor (F.A. 1,9).
Cea mai veche menţiune despre sărbătoarea Înălţării Domnului o găsim la Eusebiu din Cezareea, în lucrarea "Despre sărbătoarea Paştilor", scrisă în anul 332. Din această lucrare reiese că Înălţarea Domnului era sărbătorită în acea vreme odată cu Rusaliile,la 50 de zile de la Învierea lui Hristos. Spre sfârşitul secolului al IV-lea, începutul secolului al V-lea, sărbătoarea Înălţării s-a despărţit de cea a Pogorârii Sfântului Duh (Rusaliile), fiind prăznuită în a 40-a zi după Înviere, dată care va rămâne stabilită pentru totdeauna în calendarul bisericesc.
Înălţarea lui Hristos este considerată chipul deplinei îndumnezeiri a umanităţii Lui. Prin toate actele Sale, întrupare, moarte, înviere, El a îndumnezeit treptat firea omenească pe care a asumat-o, dar prin Înălţare a transfigurat-o pe deplin. Datorită transfigurării supreme a trupului Său, Hristos poate deveni interior celor care cred în El. Înălţarea Domnului nu înseamnă retragerea Sa din creaţie, pentru că El continuă să fie prezent şi lucrător prin Sfântul Duh.
Înălţarea cu trupul la cer este o mărturie a faptului că omul a fost creat pentru veşnicie, căci Fiul nu Se înfăţişează Tatălui numai ca Dumnezeu, ci şi ca Om.
Hristos, prin Înălţarea Sa, nu arată doar unde trebuie să ajungă omul, ci se face cale şi putere, ca omul să ajungă la această stare. El şade pe tronul dumnezeiesc al slavei, dar şi locuieşte în inima celor ce-L iubesc. Aşa putem înţelege paradoxul: Hristos este înălţat şi în drum spre înălţare cu fiecare dintre noi.
***
Tot astăzi, sunt pomeniți de Biserica Ortodoxă Română Sfinții Împărați Constantin şi Elena. Sărbătoarea este strâns legată de taina şi puterea Sfintei Cruci – semnul central al religiei creştine. Sfântului Constantin i s-a arătat pe cerul amiezii semnul Crucii spre biruinţă (În hoc signo vinces – “Întru acest semn vei învinge”), în pragul înfruntării cu păgânul Maxentiu, iar Sfînta Elena, mama sa, a descoperit la Ierusalim Crucea pe care Mântuitorul a fost răstignit. Sfânta Împărăteasa Elena a trecut la Domnul la anul 327, puţin după întoarcerea de la Ierusalim, iar Sfântul Împărat Constantin în 337, după 31 de ani de domnie.
Timpul.md
