ROMÂNIA

ATENȚIE. România trece la buletinul de identitate electronic, fără de care nu veți putea călători în străinătate

Românii vor putea în continuare să aleagă între buletinul biometric (electronic), cu cip, și buletinul clasic, însă cel nou are mai multe avantaje:

are dimensiunea unui card bancar, la fel ca în vestul Europei

va conține un cip, dar și elemente de securitate suplimentare, va fi mult mai greu de falsificat (tehnologia actuală este din anii `90)

ne scapă de mersul la ghișeu, pentru a obține diferite acte, pentru că va conține o cheie criptografică, pentru a ne loga în sistemele informatice ale statului.

Atenție! Poți opta în continuare pentru un buletin fără cip, însă cu acesta nu vei mai putea să ieși din țară.

Noul document va înlocui treptat vechea carte de identitate, până în august 2023, conform termenelor stabilite prin regulament european.

Chiar și după această dată, românii vor putea să aleagă cărțile de identitate simple, care vor beneficia de noul format, însă fără componenta de stocare electronică nu pot ieși din țară decât dacă au pașaport electronic.

Noul buletin costă 14 euro, deci aproape 70 de lei. Media europeană ar fi de 41 de euro, potrivit ministrului de Interne. Un pașaport simplu electronic pentru cei peste 12 ani costă în jur de 250 de lei.

Ce aduce în plus noul act de identitate electronic

Este recunoscut în afara granițelor țării.

Facilitează accesul la servicii publice prin preluarea funcționalității cardului de sănătate.

Poate fi solicitat și pentru copii, încă de la naștere.

Conține elemente suplimentare de siguranță, care se datorează noilor tehnologii, protecție suplimentară a identității, previne furtul de identitate.

Contribuie la reducerea birocrației, la flexibilizarea relațiilor cu autorităților publice.

În faza pilot vor fi reglate toate aspectele legate de implementare.

Noua carte de identitate va conține și semnătura cetățeanului, iar în varianta electronică va conține și amprentele.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *