Timpul Local

Au fost promulgate modificările la Codul Electoral. Vezi care sunt acestea

Potrivit unui comunicat al preşedinţiei, modificările operate în articolul 64 vor reglementa aspectele ce ţin de reflectarea campaniei electorale în mass media pentru a asigura informarea adecvată a cetăţenilor. Astfel, radiodifuzorii publici vor acorda candidaţilor timp de antenă gratuit doar în cadrul alegerilor parlamentare şi a referendumurilor republicane. Excepţie va constitui alegerile locale, deoarece din punct de vedere tehnic este imposibil de acordat tuturor candidaţilor câte un minut pe zi timp de antenă, numărul acestora fiind foarte mare.

De asemenea, completarea articolului 65 se referă la optimizarea procedurii de examinare a contestaţiilor din considerentul că în ziua alegerilor nu este suficient timp pentru a parcurge procedura de examinare a acestora conform ierarhiei. În regim de urgenţă urmează a fi examinate contestaţiile care se referă la exercitarea dreptului de vot sau la administrarea alegerilor, depuse la biroul electoral în ziua alegerilor.

În ceea ce priveşte mandatul aleşilor locali, modificările la articolul 119 conctretizează faptul că acesta încetează în ziua alegerilor şi nu în ziua validării rezultatelor scrutinului local, cum era până acum.

Totodată, a fost suspendată aplicarea prevederilor ce vizează Registrul de stat al alegătorilor. Până la implementarea integrală a prevederilor ce se referă la registrul electronic, începând cu anul 2015, responsabilitatea în procesul de întocmire a listelor electorale va reveni Comisiei Electorale Centrale, autorităţilor administraţiei publice centrale, în special Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, precum şi autorităţilor locale.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *