CSI / Rusia

Au scurs în presă abia acum! Șeful CIA a sunat de urgență la Moscova după insurecția armată a Wagner

Șeful spionajului din Rusia i s-a spus că Statele Unite nu au avut niciun rol în revoltă.

După revolta eșuată a lui Evgheni Prigojin, șeful Grupului Wagner, directorul CIA. William Burns, l-a contactat calm pe omologul său rus, transmițându-i că Statele Unite nu au fost implicate în haosul intern din Rusia, după cum afirmă niște oficiali la curent cu evenimentul, relatează The Wall Street Journal.

Se estimează că discuția telefonică a lui Burns cu Serghei Narîșkin, șeful serviciului de informații externe a Rusiei, este contactul la cel mai înalt nivel dintre cele două guverne de după tentativa de revoltă. Această revoltă eșuată, care a luat sfârșit chiar în ziua când a început printr-un acord mediat de președintele din Belarus, a reprezentat cea mai gravă amenințare la adresa președintelui rus Vladimir Putin din cei 23 de ani ai săi de guvernare.

Convorbirea lui Burns, un fost diplomat deseori însărcinat să transmită mesaje mai delicate în Rusia și în alte țări, se înscrie într-o strategie mai largă a Casei Albe, menită să le semnaleze lui Putin și apropiaților săi că Statele Unite nu au jucat niciun rol în demersul lui Prigojin și nu urmăresc o agravare a tensiunilor din Rusia.

În plan privat, oficialii americani afirmă că nu doresc să îi ofere Kremlinului niciun motiv ca să pună vina revoltei și a consecințelor ei pe umerii inamicilor externi ai Rusiei.

Mesajul directorului Agenției Centrale de Informații (CIA) a fost următorul: ”Statele Unite nu au fost implicate. Este o problemă internă a Rusiei”, a precizat un oficial.

Alte detalii pe tema conversației, care a avut loc în această săptămână, după ce Prigojin a oprit brusc marșul spre Moscova al forțelor sale, nu au fost precizate.

Casa Albă a refuzat să comentze. “Nu vom face niciun fel de precizări despre discuții diplomatice la nivel individual”, a declarat un oficial.

Începând din februarie 2022, de când Putin a ordonat armatei să invadeze Ucraina, Statele Unite și Rusia au avut doar niște contacte sporadice la nivel înalt.

Independent de asta, în cursul acestei luni, Burns a făcut o vizită neanunțată în Ucraina pentru discuții cu președintele Volodimir Zelenski și cu oficiali ai serviiilor ucrainene de informații, după cum a informat un oficial american.

Având mai multe deplasări de făcut, directorul s-a întâlnit cu omologi ai serviciilor ucrainene de informații și cu președintele Zelenski, reafirmând hotărârea Statelor Unite de a face schimb de informații ca să ajute Ucraina să se apere împotriva agresiunii ruse”, a mai spus oficialul, el adăugând că deplasarea lui Burns, semnalată anterior și de Washington Post, a avut loc înaintea rebeliunii lui Prigojin.

Burns, având în spate o carieră diplomatică de 32 de ani și care a fost o vreme și ambasador a Moscova, a fost deseori interlocutorul preferat al lui Biden în discuțiile sale cu Rusia. În noiembrie 2021, Biden l-a trimis la Moscova, unde el a discutat cu Putin pe o linie telefonică securizată în timp ce acesta se afla la Soci, o stațiune de pe malul Mării Negre. El i-a spus președintelui rus că SUA cred că el se pregătește să invadeze Ucraina și că, dacă va face acest lucru, va trebui să facă față unor sancțiuni dure.

În luna noiembrie 2022, el s-a întâlnit cu Narîjkin la Ankara, în Turcia, ca să avertizeze Rusia în legătură cu consecințele pe care țara va trebui să le suporte dacă, în conflictul din Ucraina, va apela la armament nuclear.

La sfârșitul săptămânii trecute, Prigojin, pe vremuri un apropiat al lui Putin devenit ulterior un vajnic critic al felului în care Rusia înțelege să-și gestioneze războiul din Ucraina, a ocupat o bază militară din sudul Rusiei. Mii de soldați ai săi din Grupul Wagner au pornit ulterior spre Moscova, ajungând la aproximativ 200 km. de capitala rusă. Obiectivul său părea să fie acela de a-I captura pe ministrul apărării, Serghei Șoigu, și pe generalul Valeri Gherasimov, șeful Statului Major al armatei.

Putin a calificat demersul drept o trădare, dar a acceptat un fel de acord potrivit căruia Prigojin ar pune capăt revoltei și s-ar muta, împreună cu forțele sale, în Belarus, în schimbul renunțării la acuzațiile împotriva sa.

Încă dela început, oficialii americani au subliniat că nici Washingtonul și nici Kievul, pe care SUA îl sprijină cu arme și cu alte ajtoare valorând mililarde de dolari, nu au nimic de-a face cu revolta armată.

“Am vrut să ne asigurăm că nu-I vom oferi lui Putin nicio scuză – pemiteți-mi să subliniez – nicio scuză ca să învinuiască Occidentul sau NATO de toate astea”, a declarat Biden, luni, la Casa Albă, după o serie de discuții purtate cu liderii aliaților SUA la sfârșitul săptămânii trecute. “Am spus cât se poate de clar că nu suntem implicați. Nu am avut nimic de-a face cu toate astea. Incidentul s-a înscris în luptele din interiorul sistemului rus”.

“Mesajul a fost transmis chiar rușilor prin canalele diplomatice obișnuite”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Națională, John Kirby.

Potrivi unui anunț al Departamentlui de Stat, sâmbătă, ambasadoarea Statelor Unite în Rusia, Lynne Tracy, a transmis acest mesaj oficialilor ruși de la Moscova.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *