AUR cere OFICIAL autorităților să renegocieze cu Comisia Europeană „Green Deal”, pactul care va ucide mineritul în România. Gazele din Marea Neagră să fie exploatate de români
Protestele minerilor din Valea Jiului, care continuă și astăzi, au determinat prima schimbare majoră din politica românească, din ultimii ani.
Astfel, partidul AUR a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă că a cerut autorităților române să renegocieze „Green Deal”-ul, pactul european care ar pune cruce mineritului în România.
AUR spune că termenii negociați de către autorități pentru România sunt imposibil de atins de țara noastră. Formațiunea consideră că România renunță prematur la exploatarea carboniferă și poate retehnologiza o serie de cariere.
Partidul AUR este prima formațiune din România care a contestat, Green Deal-ul, așa cum a fost el semnat de autorități.
„AUR cere renegocierea cu Comisia Europeană a Pactului Ecologic (Green Deal). Actualele ținte de decarbonizare, respectiv reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% în 2030 și „net zero” în 2050, sunt prea ambițioase pentru România. Avem nevoie de perioade de tranziție mai generoase. Polonia de pildă cere 2060.
Considerăm prematură renunțarea prea rapidă la sectorul carbonifer, așa cum a fost agreată de guvernanții români cu Comisia.
România nu e pregătită să mărească prea repede ponderea energiei din surse regenerabile, în condițiile în care avem resurse naturale proprii de combustibil fosil care, folosind tehnologii adecvate, pot servi dezvoltării. În această fază România poate ecologiza o serie de exploatări miniere.
De asemenea trebuie retehnologizate centralele Turceni, Rovinari, Craiova (Complexul Energetic Oltenia), Mintia și Paroșeni (Complexul Energetic Hunedoara).”, afirmă partidul lui George Simion.
Mai mult, AUR cere ca gazele din Marea Neagră să fie exploatate de firme românești.
„AUR consideră că România are nevoie de circa 2500 megawați capacități noi pe gaze naturale. Aceste centrale noi se pot crea cu fonduri europene din Mecanismul de Redresare și Reziliență și Fondurile de Coeziune pe 2021-2027. Apreciem că circa 3-4 miliarde euro se pot aloca în acest scop din banii europeni. Și companii românești precum Hidroelectrica și Romgaz pot face în acest sens investiții care ar fi extrem de rentabile.
Gazele naturale din Marea Neagră trebuie exploatate de societăți românești. România trebuie să investească pentru exploatarea națională a acestor resurse autohtone.
AUR susține și folosirea superioară a resurselor de cărbune prin tehnologii moderne precum gazeificarea.
De asemenea, trebuie relansată industria petrochimică românească, pentru a folosi gazele naturale și cărbunele prin tehnologii cu valoare adăugată”, concluzionează AUR.
„Green Deal” este denumirea unui set de politic prin care Comisia Europeană își propune să facă Europa neutră din punct de vedere al gazelor cu efect de seră până în 2050.
Această politică afectează mai ales țările din Est, inclusiv România, care trebuie să înlocuiască energia din resursele pe care le dețin, mai ales cărbunele, cu energie verde.
Legea off-shore, așa cum mai este cunoscut actul normativ ce reglează exploatarea gazelor din Marea Neagră, prevede concesionarea acestor resurse către companii străine, România urmând să primească o redevență. Legea nu a trecut încă de Parlament.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!