Social

Autoritățile din Chișinău propune Ucrainei să evacueze patrimoniul cultural și să-l protejeze în Republica Moldova

Autoritățile din Republica Moldova le propun celor din Ucraina să evacueze patrimoniul cultural și să-l păstreze pe teritoriul țării noastre. Un asemenea îndemn a fost lansat de către Ministrul Culturii, Sergiu Prodan, omologului său din Ucraina, Oleksandr Tkachenko, transmite Deschide.md.

Discuțiile dintre cei doi au avut loc în cadrul unei întrevederi online, când ministrul Culturii și Politicii Informaționale al Ucrainei, Oleksandr Tkachenko, a discutat cu Sergiu Prodan, Ministrul Culturii al Republicii Moldova, despre planurile și viziunile pentru organizarea Anului Culturii Ucrainene în Moldova.

„Am reiterat și angajamentul de susținere de partea Republicii Moldova a oamenilor de cultură din Ucraina, refugiați în RM, care sunt încurajați să se încadreze pe piața muncii, dar și suportul în vederea protejării patrimoniului cultural, care poate fi oricând evacuat pentru a fi salvat în siguranță în RM, așa cum am promis în iunie, la reuniunea miniștrilor culturii parte a Group of Ten, de la Lviv”, a menționat ministrul Prodan.

Discuția s-a axat și pe dimensiunea culturală a ambelor state privind implementarea cu succes a agendei europene și pe principalele subiecte examinate la întrevederea prim-ministrei Natalia Gavrilița cu omologul său ucrainean, Denis Șmigal, de la începutul acestei luni, la Kiev.

„Anul acesta a fost un punct de cotitură pentru relațiile dintre Ucraina și Moldova. Ne-a apropiat mult și avem planuri mari de a ne consolida relațiile. Începem să ne precizăm planurile. Există multe idei, multe oportunități și opțiuni de cooperare între țările, instituțiile și colectivele noastre”, a declarat Oleksandr Tkachenko.

Ministrul Ucrainei i-a sugerat Ministrului Culturii al Moldovei ca la Opera din Odesa să concerteze formații moldovenești. În plus, Moldova ar putea găzdui colectivul Teatrului Mariupol.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


comentarii

  1. Gubernia MALDA HI_STA vrea sa salveze ukraina . O ia din lac si o arunca in putz. O ia din ucraina fara NATO si o duce in malada Votka tot fara NATO.
    Pana si copiii din scoala primara stiu ca daca vrei sa salvezi ceva fatza de prietenia si apetitul kremlinez trebua sa l adpostesti intr o tzara NATO. Romania par exemple.
    A salva ceva in Maldafania inseamna a l pune la dispozitzia lui Dodonoff si monsieur Lavroff.
    Vreau sa fac o urare dar nu stiu cui :::::::: MULTA MINTE.

Dă-i un răspuns lui Toma Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *