Avizele de prevenire şi stingere a incendiilor vor fi obligatorii pentru localurile publice
Un proiect de decizie în acest sens a fost elaborat şi expus spre consultări publice de către Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale (SPCSE), scrie IPN.
Potrivit autorilor, scopul acestui proiect este sporirea nivelului securităţii în cazul incendiilor, elaborarea lui fiind condiţionată de producerea incendiilor în unele instituţii publice specializate, soldate cu pierderi atât materiale, cât şi umane.
După tragicul eveniment de clubul Colectiv din Romania, SPCSE relevă să au fost inspectate mai multe din instituţii de agrement din Chişinău şi alte oraşe, S-a ajuns la concluzia că majoritatea factorilor de decizie ale acestora nu respectă normele de apărare împotriva incendiilor. Imperfecţiunea bazei legislative în ce priveşte interacţiunea organelor de administrare publică în caz de incendii a fost demonstrată şi de recenta deflagraţie de la cafeneaua „La soacra” din Piaţa Centrală, produsă la data de 9 ianuarie curent.
SPCSE notează că procedura de obţinere a autorizaţiilor de funcţionare a agenţilor economici pentru desfăşurarea unor genuri de activitate nu prevede obţinerea şi a opiniei organelor supravegherii de stat privind starea securităţii la incendiu a locaţiei de desfăşurare a acestor activităţi. Iar capacităţile efective ale organelor supravegherii de stat contra incendiilor nu permit evidenţa permanentă a fluxului de activitate a agenţilor economici.
La fel, potrivit SPCSE, nu trebuie neglijat nici riscul major pentru securitatea oamenilor, prezentat de transportul rutier de pasageri şi de mărfuri. Conform datelor statistice pe parcursul anilor 2007-2015 s-au produs peste 2 mii de incendii la mijloace de transport. Daunele materiale provocate se estimează la peste 77 de milioane de lei. O mare parte din aceste mijloace de transport au fost dotate cu instalaţii de gaze lichefiate.
Potrivit Nomenclatorului, vor fi obligate să obţină avize de prevenire şi stingere a incendiilor, azilurile pentru bătrâni şi invalizi, spitalele, corpuri de dormitoare ale şcolilor de tip internat, etc. La fel, este vorba despre hoteluri, cămine, case de odihnă de tip general, pensiuni. În Nomenclator se regăsesc şi instituţiile socio-culturale şi de agrement – teatrele, cinematografele, cluburile, bibliotecile, construcţiile sportive cu tribune, muzeele, sălile de expoziţii şi alte instituţii cu un număr stabil de locuri pentru vizitatori , inclusiv cele plasate în aer liber. Întreprinderile de alimentaţie publică, gările feroviare,autogările şi aerogările, policlinicele şi ambulatoriile, complexele curative şi toate instituţiile de învăţământ publice şi private , fabricile organizaţiile de proiectare, centralele electrice cu termoficare,de asemenea, sunt incluse în această în această listă.
Sursa: ipn.md