Ultima oră

Avocat: Detenţia ilegală este o afacere profitabilă, protejată de magistraţi

Potrivit lui, rudele acestor persoane la un moment dat nu mai au încredere că se va face dreptate şi recurg la coruperea organelor de drept pentru a-şi elibera apropiaţii. Astfel, reprezentanţii organelor de drept primesc bani pentru a-i elibera pe cei pe care i-au reţinut ilegal. Declaraţiile au fost făcute de către avocat într-o conferinţă de presă la IPN.

Vitalie Ţaulean a prezentat cazul clientului său, Vladimir Caraman, care a fost reţinut pe 2 mai fiind învinuit de contrabandă cu ţigări. Potrivit avocatului, clientul său a fost reţinut de către poliţiştii de frontieră la distanţa de 10 kilometri de la adevăratul caz de contrabandă. După care poliţiştii au falsificat ora reţinerii, adăugând 7 ore în plus, iar decizia de a-i se aplica arest preventiv a fost luată cu întârziere, când cele 72 de ore legale au expirat.

Mai mult chiar, procurorul anticorupţie care gestionează cazul, nu a putut prezenta ordonanţe prin care ar fi fost permisă măsura de arest în cazul lui Vladimir Caraman, şi nici un act care i-ar permite să gestioneze cazul de corupţie. Vitalie Ţaulean afirmă că împotriva lui Caraman nu există probe plauzibile care i-ar demonstra vinovăţia. Poliţiştii prezintă o pereche de încălţăminte care, potrivit lor, ar fi fost purtată de învinuit în timp ce transporta ţigări de contrabandă. Pe de altă parte, bărbatul spune că această încălţăminte i-a fost dată chiar de poliţişti şi pus să o încalţe.

Vitalie Ţaulean mai spune că bărbatul nu a condus niciodată un automobil şi nu deţine permis de conducere. Dar este învinuit că transporta un lot de ţigări de contrabandă cu un autoturism. Plus la aceasta, mama bărbatului i-a spus avocatului că Vladimir Caraman pe 1 mai a făcut frigărui cu mai mulţi cunoscuţi şi a consumat o cantitate mare de alcool. Avocatul consideră că un om beat şi fără permis de conducere nu ar fi decis să conducă un automobil în care transporta contrabandă.

Toate probele şi argumentele prezentate de avocat nu au fost luate în considerare de către judecătorul de instrucţiune, iar în privinţa lui Caraman a fost aplicată măsura de arest preventiv. Avocatul Vitalie Ţaulean spune că bărbatul are probleme intelectuale, plus la aceasta el a fost intimidat şi ameninţat să renunţe la serviciile avocatului prin contract, altfel va fi întemniţat într-o celulă cu persoanele bolnave de tuberculoză. Mai mult chiar, după ce Vitalie Ţaulean a refuzat să semneze ordonanţa de învinuire prezentată de procuror, acesta a recurs la un şiretlic şi i-a impus învinuitului un avocat din oficiu fără să-l informeze pe ultimul că Vladimir Caraman deja are un apărător în instanţă.

Vitalie Ţaulean a adresat un demers către Procuratura Generală ca să investigheze cazul şi să-i tragă la răspundere pe cei care încalcă legea, dar spune că nu a primit niciun răspuns. El crede că Procuratura nu are niciun interes să-i pedepsească pe procurorii, poliţiştii şi magistraţii corupţi, iar acum s-ar depune eforturi pentru a muşamaliza acţiunile ilegale ale reprezentanţilor organelor de drept în cazul lui Vladimir Caraman.

Sursa: IPN

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *