BAC-ul i-a SPERIAT pe elevii cu note slabe din GIMNAZII
Unii directori ai instituțiilor de învățământ preuniversitar spun că au completat clasele a X-a în câteva zile, iar alții recunosc faptul că admiterea a decurs anevoios. Mai mult, absolvenții de gimnaziu cu rezultate slabe nu au mai îndrăznit să meargă la liceu, de teama BAC-ului, și au optat pentru școli profesionale și colegii.
Anul acesta, circa 28 mii de elevi au încheiat ciclul gimnazial. Dintre aceștia, 26.649 au reușit să susțină examenele. Alții au rămas restanțieri sau nu s-au prezentat. Și dacă anii trecuți, majoritatea elevilor se gândeau să meargă automat în liceu, atunci după rezultatele ultimului BAC, ei și-au calculat mai bine capacitățile.
Reputația liceului contează
Anul curent a început să fie aplicată la scară națională noua formulă de finanțare a instituțiilor de învățământ preuniversitar, inclusiv a liceelor. Suma banilor alocată depinde de numărul de elevi admiși. Totuși, în aceste condiții, liceele nu acceptă noii candidați cu orice preț. Miza cade mai curând pe copiii care au urmat ciclul primar și gimnazial în cadrul aceleiași instituții. Într-o situație mai dificilă sunt liceele fără clasele primare. „Noi suntem singurul liceu care admitem copii din clasa a V-a. Din acest motiv, suntem într-o situație mai dificilă, deoarece trebuie să atragem elevi din alte școli ale orașului. Avem relații bune cu școala primară, discutăm cu părinții. Am reușit să completăm cu 80% planul de admitere”, a precizat Lidia Covali, directorul Liceului „Vasile Alecsandri” din Ungheni. Datorită faptului că mulți absolvenți ai liceului ajung să studieze la universitățile din Franța, clasele francofone sunt suprasolicitate. De același prestigiu, în ochii candidaților, se bucură și Liceul „Ion Luca Caragiale” din Orhei, unde se predă limba franceză, engleză și germană. „Suntem destul de solicitați. Chiar în prima perioadă, clasele au fost completate. Pe copii i-a atras faptul că avem clase bilingve, profesori bine pregătiți în Franța. În afară de aceasta, suntem bine dotați cu tehnologii informaționale”, a spus Maria Chișlaru, directorul Liceului „Ion Luca Caragiale” din Orhei, unde învață peste o mie de elevi, inclusiv din raioanele Rezina și Telenești.
BAC-ul schimbă lucrurile în bine
Directorul Liceului „Vasile Alecsandri” din Ungheni recunoaște că anul acesta admiterea în clasa a X-a a mers anevoios, deoarece s-a redus numărul elevilor dornici să facă liceul. „Mulți copii au plecat la colegii, școli profesionale. E vorba de cei mai slăbuți, cu note de 5, 6. Cred că e bine, pentru că noi avem nevoie de copii cu note de 8,9,10, care să poată susține examenele de bacalaureat”, a declarat Lidia Covali.
Directorul Liceului „Ion Luca Caragiale” din Orhei susține, la fel, că ecoul BAC-ului s-a simțit. „Dacă în ceilalți ani la admitere veneau copii cu note slabe, în anul acesta nici nu au îndrăznit. Sunt bucuroasă de faptul că lumea înțelege că trebuie să se apuce de carte cu adevărat”, a menționat Maria Chișlaru.
Luptăm pentru clasele primare
Directorul-adjunct al Liceului rus „Alecu Russo” din Chișinău, Nadejda Țurcan, susține că important este numărul de elevi în clasele primare. „Dacă nu vom avea elevi în clasele primare, nu vom avea liceu. La noi nu a venit nimeni din alte gimnazii. BAC-ul a influențat foarte mult numărul de elevi. Toți s-au speriat și au mers la colegii. În schimb, elevii noștri au rămas. De aceea, ne luptăm să avem clase primare complete”, a recunoscut Nadejda Țurcan. Pe propriii lor elevi mizează și alte licee din Chișinău. „Noi am completat clasele în trei zile. Grupele s-au format din copii foarte buni. Ei nu se tem de camere de luat vederi, ci își dau seama că trebuie să pună mâna pe carte”, a declarat Valentina Iurco, directorul liceului „Nicolae Iorga” din Chișinău.
Potrivit noii formule de finanțare a liceelor, unui elev îi vor reveni 6380 lei pe an.
În Republica Moldova funcționează circa 490 de licee.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!