Balada unei Italii goale
Astfel de vorbe auzim de ceva vreme, de ani buni, pe la fiecare cotitură de drum. Mulți spun că în Republica Moldova vor rămâne într-o bună zi doar politicienii, care la un scrutin electoral nu vor mai avea alegători. Însă puțini sunt cei care văd și vorbesc într-adevăr despre cazurile fericite când, după ani grei de muncă, cetățenii noștri vin, se întorc acasă, cu planuri mari de viitor.
Satul Cărpineni, raionul Hâncești este unul dintre nenumăratele sate din republică, unde lumea pleacă mâncând pământul. Însă acest sat se deosebește de celelalte localități din țară prin faptul că oamenii totuși revin acasă: revin pentru a-și reconstrui căsuțele, învechite deja, dar și pentru a investi banii câștigați în străinătate și a pune pe picioare o afacere la ei acasă.
Entuziasmul și voința de fier de a renaște „sătucul din vale” le dă forțe tinerilor să muncească din greu, zi și noapte, pentru ca afacerea în care au investit bani și anii tinereții să devină profitabilă.
Mulți spun că este vorba de naivitate, alții – că tinerii își pierd cei mai frumoși ani din viață pe prostii în satul uitat de lume. Andrei, Alexandru și Artur sunt trei băieți din Cărpineni care și-au trăit adolescența departe de cei dragi. Au plecat în căutarea unui viitor mai ușor, dar s-au ținut de cuvânt și după ani buni de muncă în Italia au revenit acasă. Fiecare a pus baza unei afaceri chiar la ei în sat.
Vara viitoare, satul Cărpineni va avea propria zonă de agrement, unde oamenii se vor relaxa pe malul unui lac, iar doritorii de a înnopta acolo vor fi cazați în mici căsuțe din lemn. Nu este descrierea unei baze turistice din străinătate, ci un proiect la care Alexandru muncește de ceva vreme.
La un alt proiect muncește din greu și Andrei, care a pus bazele unei mici ferme, iar în primăvară vrea să o extindă. Un alt camarad de-al băieților, Artur vrea ca cetățenii noștri să aibă pe mese doar legume bio, crescute în serele din sat.
„Sătucul din vale” este singura localitate unde, atunci când cumperi din piață un kg de roșii sau castraveți, primești un bon de casă. Este un vis, transformat în realitate de un alt băiat tot pe nume Andrei, care a construit primele sere în sat și a arătat că se poate face agricultură performantă în R. Moldova.
Acești tineri sunt un exemplu demn de urmat pentru concetățenii noștri pesimiști, care pleacă disperați din țară, plângându-se că țara nu face ceva pentru ei. Dar, tu? Tu, ce ai făcut pentru țara ta?