Banca Mondială va acorda 80 milioane de dolari pentru reabilitarea drumurilor locale
Grupul de negociatori a fost format din reprezentanți ai Ministerului Transportului și Infrastructurii Drumurilor, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ministerului Finanțelor și ai Cancelariei De Stat a Republicii Moldova. Șeful grupului de negociatori a fost viceministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Vitalie Rapcea.
Proiectul este format din două componentete: componenta de finanțare, care este constituită dintr-un Acord de finanțare între Guvernul Republicii Moldova și Asociația Internațională de Dezvoltare (IDA), și componenta de credit, care este constituită dintr-un Acord de credit dintre Guvernul Republicii Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (IBRD), ambele fiind organisme parte ale Băncii Mondiale.
În urma negocierilor s-a stabilit că Banca Mondială va acorda Guvernul Republicii Moldova un credit în valoare de 80 de milioane de dolari pe un termen de 5 ani, cu dobândă de 0,5 % per an pentru Acordul de finanțare și respectiv 0,25 % per an pentru Acordul de credit.
Resursele financiare sunt destinate pentru finanțarea lucrărilor de reabilitare și modernizare a aproximativ 300 de kilometri de drumuri locale, pentru asigurarea accesibilitatății instituțiilor de învățământ și ale celor medicale, prin infrastructura rutieră sigură și durabilă.
După semnarea Acordului, acesta urmează a fi supus procedurii de ratificare de către Parlamentul Republicii Moldova.
Timpul.md