Bărbaţii sunt un rău necesar!
Bărbaţii sunt sursa întrebărilor „existenţialiste” din capul femeilor. Nu ştiu dacă s-au făcut sondaje, dar bag mâna în foc că productivitatea femeilor la locul de muncă scade, înainte de toate, din cauza gândurilor despre bărbaţi – „ce să-i fac de mâncare?”, „oare îi va plăcea coafura nouă?”, „de ce nu sună?”, „de ce nu comunică mai mult?”, „ce destinaţii de vacanţă ar prefera?”. Iar aici nu mai includ câte fire în patru am despicat şi nopţi nedormite am avut, analizând gesturile, cuvintele, privirile, atingerile bărbaţilor.
Da, bărbaţii sunt cei mai buni poeţi, romancieri, domnitori, fizicieni, matematicieni, dar tot noi a trebuit să demonstrăm tuturor cât de bine învăţăm. Părinţii mai rar cer „note de 10” de la ei, doar „e băiat”. Recunosc, bărbaţii încearcă să ne facă viaţa mai uşoară – au inventat computerele, maşinile de spălat vase şi haine, roboţii de bucătărie şi chiar focul. Dar, tot ei sunt cei care navighează pe net până după miezul nopţii, lăsându-te să adormi singură şi tot ei te lasă singură să te descurci cu aparatul de făcut cafea sau cu prăjitorul de pâine, pentru a-i pregăti lui micul dejun.
Un studiu recent a arătat că bărbaţii încep să fie pe cale de dispariţie pe pământ. Acelaşi studiu zice că femeile se vor adapta, reuşind să menţină viaţa pe pământ. Un viitor promiţător pentru inseminarea „in vitro”. Însă cu ce vor înlocui femeile din viitor îmbrăţişarea şi căldura bărbatului? Care, să fim sincere, nu se compară cu nimic.
Silvia Ursu
Timpul. Suplimentul Femeia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!