Basarabenii din sportul românesc (III): Ilie Năstase

Despre Ilie Năstase se cunoaște aparent totul. Cel mai mare tenisman român și unul din cei mai mari sportivi ai lumii s-a născut la 19 iulie 1946 în București, fiind numărul unu mondial de două ori, în 1972 și 1973. Printre cele 57 de titluri la simplu, pe care Ilie Năstase le-a câștigat de-a lungul carierei sale, se numără și US Open în 1972, respectiv Roland Garros în 1973. La dublu a câștigat turneele de la Wimbledon în 1973, Roland Garros în 1970 și US Open în 1975. A câștigat de asemenea de patru ori Turneul Campionilor în anii 1971, 1972, 1973 și 1975. Pentru echipa Cupa Davis a României a jucat timp de 18 ani un număr de 146 de meciuri de simplu și dublu, câștigând 109. Alături de Ion Țiriac a fost finalist al Cupei Davis de trei ori, în 1969, 1971 și 1972. A fost pe locul doi în competiția la simplu de la Wimbledon de două ori, în 1972, jucând finala împotriva lui Stan Smith și în 1976 împotriva lui Björn Borg.

Năstase era cunoscut pentru glumele sale din arenă, dar și pentru reputația de a folosi tactici agresive, multe dintre acestea pline de succes, drept care a primit porecla de Nasty („Răutăciosul”) după câteva incidente.

A scris câteva romane în franceză în anii 1980, apoi a intrat în politică în anii 1990, candidând în 1996 la postul de primar al Bucureștiului. În anul 1991 va fi inclus în Galeria de Glorie a tenisului mondial, iar în 2005 „TENNIS Magazine" l-a plasat pe locul 28 în lista celor „40 cei mai mari jucători de tenis din ultimii 40 de ani”. A fost desemnat de patru ori „Cel mai bun sportiv român al anului” (în 1969, 1972, 1973 și 1974). Printr-un decret prezidențial din 1 decembrie 2008, Ilie Năstase a fost înaintat în gradul de general-maior (cu 2 stele) în retragere în Ministerul Apărării.

Originile basarabene

Ce se cunoaște mai puțin, este viața dincolo de tenis a marelui campion, dar în mod special descendența sa basarabeană, care a apărut relativ recent în narativul său. Ne relatează chiar el: „Mama este născută la Căinari, lângă Tighina. Ei au trăit la Soroca, tatăl meu era poliţist la Banca Naţională a României din acest oraş, iar după aceasta a devenit casier. S-au întors apoi în România, căci au venit ruşii, iar tata a fost trimis la Râmnicu Sărat, apoi la Bucureşti. Acolo m-am născut eu. Fratele îmi spunea că, atunci când voi merge în Basarabia, să trecem şi pe la Soroca, căci de la 6 ani până la 8 şi jumătate a copilărit aici”.

La sfârșitul lunii august 2014, împreună cu fratele său Constantin, în vârstă de 81 de ani, vor reveni în Basarabia, la Soroca, în căutarea clădirii în care s-a aflat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial agenţia Băncii Naţionale a României (actualmente dispensarul de tuberculoză din oraș), dar și a casei părintești, în care a locuit o perioadă familia Năstase. Tot atunci s-a aflat că Ilie Năstase a făcut mai multe investiții în R. Moldova, pe care le consideră sentimentale: este proprietar la toate McDonald’s-urile din Chişinău, dar are alte proprietăți și imobile.

O componentă aparte a acestei descendențe basarabene este istoria bunelului său, deportat în Siberia și care a degerat acolo, motiv pentru care i-au fost amputate ambele mâini. Din aceste considerente, pentru Ilie Năstase Basarabia e România, iar acest crez l-a adus alături de mii de oameni la 12 octombrie 2014 la Marşul pentru Basarabia, ce avea loc pentru al treilea an la rând în centrul Bucureștilor. Prezent acolo, marele sportiv a declarat că: „Familia mea este din Basarabia. Toate surorile mele sunt născute peste Prut. La fel și mama mea. Este ceva sentimental”.

Copilăria și începuturile sportive

Ilie Năstase a fost al șaselea copil al cuplului Gheorghe și Elena, care după ce și-au petrecut primii ani la Chișinău și Soroca, în contextul ocupației sovietice a Basarabiei, se vor muta la Râmnicu Sărat, apoi la București. Era perioada foametei atunci, aveau noroc că fratele Costică juca atunci fotbal la CCA (viitoarea Steaua), iar pe lângă toate locuiau la casă, unde aveau animale, capre. Tatăl a obținut un post de gardian la BNR și era administrator al terenului de tenis ce aparținea băncii. Aflat în apropierea casei sale, terenul de tenis a devenit locul de joacă al tânărului Ilie. Prima amintire a sa datează din preajma vârstei de 3 ani, când s-a urcat pe ultimele rânduri din tribuna terenului de tenis, unde avea loc un meci de Cupa Davis.

La vârsta de 6 ani obișnuia să rostogolească o minge de fotbal în timp ce în mână ținea bățul ce substituia racheta de tenis. Cele două pasiuni s-au amestecat în același gest de joacă. Mai târziu, după ce familia Năstase s-a mutat într-un bloc de locuințe și a părăsit terenul de fotbal și tenis, Ilie a început să frecventeze clubul „Steaua”, unde juca zilnic fotbal și tenis. Această combinație de sporturi nu a fost tocmai nefericită, căci jocul de fotbal l-a ajutat foarte mult pe Ilie în exersarea multor calități fizice.

Constantin Năstase, fratele mai mare al lui Ilie, a fost la rândul său jucător de tenis, ajungând să reprezinte România în Cupa Davis. Mai târziu l-a îndrumat pe mai tânărul său frate înspre cariera de tenisman în defavoarea celei de fotbalist. Ilie mărturisește că într-un final a preferat tenisul și pentru că acesta era un joc individualist, unde victoria sau înfrângerea depindea de un singur om.

Primul turneu de tenis a fost în jurul vârstei de 12 ani, iar faptul că adversarul său l-a bătut în primul set cu 6-0 l-a înfuriat pe Ilie. A început să alerge pe teren strigând că nimeni nu îl va bate pe el cu 6-0. Într-un final a început să își lovească adversarul de furie, calitate, care chiar dacă înfrânată, îl va face unul din marii rebeli ai sportului alb.

Evenimentul decisiv în cariera lui Ilie, cel ce l-a influențat puternic în decizia de a deveni jucător profesionist de tenis, a fost câștigarea campionatului național de tenis, la vârsta de 13 ani. În același turneu Ilie l-a întâlnit pe viitorul său partener și prieten Ion Țiriac, care avea la acea vreme 20 de ani și tocmai câștigase titlul de campion național, reușind să-l învingă pe Gheorghe Viziru, cel mai bun tenisman al momentului în România.

La vârsta de 13 ani, a trăit însă tragedia încarcerării şi torturării nedrepte a părintelui său. Pe 28 iulie 1959, tatăl marelui tenisman cădea victimă în cel mai mare jaf din perioada comunistă. Şase persoane înarmate l-au deposedat pe Gheorghe Năstase de 1.686.000 de lei. Tatăl său era colector la acel transport. El colecta banii şi îi aducea jos, unde-l aşteptau şoferul şi poliţistul. Bănuit de complicitate, tatăl sportivului a stat şase luni la puşcărie, unde l-au bătut de l-au înnebunit, de nu mai ştia de el. Abia după anchetă a fost eliberat și reabilitat, dar această istorie l-a marcat profund pe viitorul sportiv.

De fapt, marele regret al sportivului este timpul și regimul în care s-a născut. Își amintește că nu i s-a permis să plece până la 18 ani niciodată din România. N-a jucat turnee de juniori niciodată în viaţa lui la Wimbledon, la Roland Garros sau la US Open. Putea pleca doar în URSS, în Ungaria, în Polonia, iar primul său turneu de Grand Slam a fost la 20 de ani. După cum relatează: „Dacă aveam trei-patru ani de carieră în plus, sigur că jucam mai bine! Mai rău nu puteam să joc. Ăsta e singurul regret: aveam invitaţii, dar nu erau posibilităţi sau nu voiau să mă trimită, nu ştiu exact motivul”. Aşa era politica comuniștilor, să nu devină unul mai important, să se vorbească de el sau să fie cunoscut. Dar poate și originile sale istorice erau cam „nesănătoase”. Își amintește cu multă consternare anul 1965, când a murit liderul comunist Gh. Gheorghiu-Dej, iar el era în Egipt, la un turneu, cu Ţiriac, şi a fost chemat înapoi în timpul turneului. Cică era doliu național și nu puteau juca în așa circumstanțe.
Viața lui Ilie Năstase este ca o poveste, un film, care încă urmează a fi turnat, dar care înainte de toate este în derulare. Pentru că restul despre el este o istorie pe care o cunoaște o lume întreagă, iar când spui Năstase spui România, așa cum România este atunci când spui Nadia Comaneci sau Gică Hagi. Sau atunci când spui Basarabia, pentru că așa crede Ilie Năstase.