Bașcanul vrea să ÎNCHIDĂ oficiul teritorial al CANCELARIEI de STAT
Serviciul de presă al başcanului Autonomiei Găgăuze a declarat că funcţiile organului guvernamental al Republicii Moldova se presupune să fie transmise Direcţiei relaţii externe şi autorităţi publice locale, create recent în cadrul Comitetului Executiv al Găgăuziei.
Comitetul Executiv şi Prezidiul Adunării Populare a Găgăuziei intenţionează să desfăşoare în timpul apropiat o şedinţă comună pentru examinarea chestiunii privind operarea unor modificări în legislaţia regională, ce ţin de Biroul teritorial al Cancelariei de Stat. După intrarea în vigoare a amendamentelor respective, după cum consideră autorităţile regiunii, instituţia subordonată Guvernului RM nu va mai fi reprezentată în teritoriul Autonomiei.
Conform legislaţiei naţionale în vigoare, în funcţiile birourilor teritoriale ale Cancelariei de Stat, care sunt reprezentate în fiecare raion al Republicii Moldova, intră coordonarea deciziilor autorităţilor locale.
În anul 2011, a avut loc un conflict între autorităţile Găgăuziei şi structura guvernamentală, provocat de operarea unor amendamente în Legea Republicii Moldova „Cu privire la statutul alesului local”. Noile amendamente stipulau, între altele, transmiterea către oficiile teritoriale ale Cancelariei de Stat a atribuţiilor de control asupra legalităţii actelor emise de başcanul Găgăuziei, Comitetul Executiv al Găgăuziei, precum şi a legilor şi hotărârilor adoptate de către Adunarea Populară a Găgăuziei. Conducerea regiunii a declarat, la rândul său, că abordarea respectivă egalează UTA Găgăuzia cu toate raioanele din Moldova, autonomia având, totodată, propriile mecanisme de control asupra deciziilor adoptate.
Timpul.md (A.G.) via IPN
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!