Bătaie pe articolul 78 din Constituţie
Guvernarea liberal-democrată şi opoziţia comunistă sunt departe de a găsi un numitor comun în ceea ce priveşte ieşirea din blocajul constituţional, aşa cum le-a recomandat Comisia de la Veneţia. Pentru moment, cel puţin aparent, poziţiile sunt chiar diametral opuse. Fiecare din părţi a prezentat spre avizare la Curtea Constituţională propriul proiect de modificare a articolului 78 privind modalitatea de alegere a şefului statului.
Proiectul Alianţei pentru Integrare Europeană, semnat de toţi cei 53 de deputaţi AIE şi depus săptămâna trecută, prevede alegerea şefului statului prin vot direct de către popor. Proiectul comuniştilor, depus acum două săptămâni, propune ca preşedintele ţării să fie ales în continuare de parlament, însă în trei tururi: la prima încercare cu 61 de voturi, apoi cu 57, iar la ultima tentativă cu majoritate simplă, adică 52 de voturi. O altă diferenţă de principiu este că AIE vrea modificarea art. 78 înainte de dizolvarea parlamentului şi anunţarea alegerilor anticipate, în timp ce PCRM insistă să fie invers. Curtea Constituţională are la dispoziţie jumătate de an pentru a aviza proiectele, dar o poate face, la solicitare, şi în regim de urgenţă. Dacă avizele vor fi pozitive, proiectele urmează să fie înregistrate ca iniţiative legislative în parlament, după care, peste şase luni, să fie supuse votului deputaţilor. Prognozele privind evoluţia lucrurilor sunt însă incerte, or, nici AIE, nici PCRM nu sunt dispuse să cedeze, deşi niciuna din părţi nu are numărul necesar de 2/3 de mandate pentru ca proiectul său de modificare a art. 78 din Constituţie să fie aprobat. Cum comentează situaţia reprezentanţii celor două părţi, dar şi experţii independenţi vedeţi mai jos.
Mihai Ghimpu, preşedinte interimar al RM, lider PL
„Scoatem „asul din mânecă”: referendum constituţional”
Comisia de la Veneţia ne-a recomandat modificarea Constituţiei prin parlament, nu a spus expres care trebuie să fie modalitatea de alegere a şefului statului – prin vot direct sau de către deputaţi. Acum rămâne să vedem verdictul Curţii Constituţionale vizavi de aceste două proiecte şi apoi parlamentul să decidă, aşa cum prevede Constituţia, după şase luni. Se poate întâmpla ca nici un proiect, nici al doilea să nu aibă numărul necesar de 2/3 de voturi. Şi atunci la toamnă ajungem la „asul din mânecă” – referendumul constituţional: ori modificăm toată Constituţia, ori art. 78 din Constituţie. Soluţia cea mai bună privind modalitatea de alegere a şefului statului, după mine, este cea din proiectul de modificare a Constituţiei elaborat de grupul de lucru: să fie ales de parlament, însă cu majoritate simplă de voturi, iar următorul preşedinte deja să fie ales de către cetăţeni prin vot direct. Indiferent ce modalitate va fi pusă la vot aceasta trebuie să aibă loc înainte de dizolvarea actualului parlament şi alegeri anticipate. Nu au sens alegerile anticipate, dacă nu soluţionăm această criză constituţională. Pentru că venim în parlament nou şi iarăşi ne confruntăm cu aceeaşi problemă. Or, toate sondajele arată că nici una din părţi – nici Alianţa, nici comuniştii – nu va acumula în viitorul parlament o majoritate constituţională. Şi atunci ce facem – iar blocaje şi iar alegeri? Trebuie să menţinem stabilitatea politică, pentru a asigura o creştere economică, altfel se stopează totul.
Iurie Muntean, deputat, secretar al CC al PCRM
„Încă o tentativă de uzurpare a puterii”
Ceea ce a făcut AIE prin iniţiativa sa este încă o încercare, neghioabă în esenţă, de a întinde aflarea sa la guvernare şi de a îndepărta data alegerilor anticipate, pentru că le este frică de rezultate. Ei leagă modificarea art. 78 (recomandată de Comisia de la Veneţia) de dizolvarea parlamentului şi anunţarea alegerilor anticipate. Dar astea două n-au nicio legătură, legislaţia este foarte clară şi nu se discută: parlamentul trebuie dizolvat după 16 iunie şi anunţată data anticipatelor. În loc de răspuns la propunerea raţională a comuniştilor de soluţionare a crizei constituţionale, lansată încă la mijlocul lui martie, AIE face o nouă tentativă de a uzurpa puterea de stat. Dacă n-au găsit susţinerea Europei în ceea ce priveşte modificarea Constituţiei prin referendum, acum încearcă altă variantă. Ei singuri nu cred în succesul acestei iniţiative. Numai Dumnezeu ştie cu ce se vor termina toate astea, dar nu poate fi nici vorbă ca PCRM să accepte ceea ce propune AIE. Propunerea noastră a fost ignorată, cu noi nimeni nu încearcă să discute, iar noi să discutăm iniţiativa lor? Noi am propus să ajungem la un compromis, până la 31 martie, dar am fost ignoraţi totalmente de AIE, de aceea am şi depus de sine stătător un proiect la Curtea Constituţională. Apropo, propunerea noastră mai e încă în vigoare, dar nu poate fi la infinit. Încă maximum o săptămână am putea discuta cu AIE scenariul propus de PCRM, ulterior va fi târziu pentru că trec toţi termenii rezonabili pentru executarea recomandărilor Comisiei de la Veneţia.
Igor Boţan, director executiv ADEPT
„PCRM s-a grăbit, AIE are câmp de manevră”
Comisia de la Veneţia a recomandat ca fracţiunile parlamentare să se aşeze la masa de negocieri şi de comun acord să adopte un proiect de modificare a art. 78, astfel ca în toamnă să fie posibilă votarea în parlament a acestui proiect, să urmeze dizolvarea parlamentului şi alegeri anticipate. PCRM a forţat nota, a ignorat comisia parlamentară, s-a grăbit cu propriul proiect şi s-a prins în propria capcană. AIE a mers pe o cale alternativă, paralelă, şi-a lărgit câmpul de manevră şi poate decide către toamnă – să susţină proiectul PCRM sau să înceapă jocul de a-i convinge pe comunişti să treacă pe platforma sa de modificare a Constituţiei. Acum comuniştii vor trebui să ghicească ce calcule îşi va face AIE: că îi convine mai mult să fie alegeri anticipate la sfârşitul acestui an sau la primăvara viitoare. Ar putea exista încă o variantă – să aibă loc alegerile locale, iar anticipatele să fie lăsate pentru toamna anului viitor. Cred că Curtea Constituţională va da aviz pozitiv în scurt timp la ambele proiecte, după care AIE şi PCRM vor veni cu iniţiative legislative paralele în parlament. Apoi, şase luni, AIE are timp să decidă ce-i convine mai mult. Teoretic ar fi posibilă şi varianta când vor fi puse la vot ambele proiecte şi nu vor acumula numărul necesar de 2/3 de voturi. Atunci AIE iarăşi are o scuză pentru a amâna dizolvarea parlamentului până la primăvară cel puţin. Nu este exclusă, teoretic, nici varianta unui referendum, dar eu cred că mai degrabă vom asista totuşi la votarea unui singur proiect în parlament. De ce nu, AIE ar putea vota, când va decide că-i convine, varianta comuniştilor. Acum însă AIE are de rezolvat problema cvorumului, prin cedări faţă de grupul Ţurcan. Altfel, parlamentul poate deveni dublu dizolvabil – pentru că nu a reuşit să aleagă şeful statului şi pentru că nu e funcţional.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!