Internațional

BBC: De ce nu „invadează” refugiații țările bogate din Golf

Oficial, sirienii pot să depună o cerere pentru a primi viza de turist sau permis de muncă pentru a intră într-unul din statele diin Golf. Însă intrarea în statele arabe nu e tocmai una lină, scrie BBC.

Procesul este costisitor şi se adaugă percepţiei larg răspândite că multe dintre statele arabe din Golf au restricţii nescrise care îngreunează procesul de obţinere a unei vize de către sirieni.

Cei mai fericiţi sunt sirienii care se află deja stabiliţi în statele din Golf şi reuşesc să-şi prelungească viza de şedere sau sirienii care au voie să intre pentru că familiile lor sunt deja acolo.

Pentru cei lipsiţi de resurse financiare sau de altă natură, însă, simplă apropiere dintre Siria şi statele din Golf nu este, aşadar, suficientă.

Nu sunt bineveniţi?

Fără o viza, sirienii nu au dreptul să intre în statele arabe, cu excepţia Algeriei, Mauritaniei, Sudanului şi Yemen.

Fiind nişte ţări relativ statornice din punct de vedere economic şi fiind amplasate aproape de Siria, mulţi se întreabă dacă nu cumva aceste state sunt mai degrabă datoare să adăpostească sirienii afectaţi de război de atâţia ani şi de amploarea pe care grupurile jihadiste au luat-o în ţară, decât Europa.

De fapt, în ceea ce priveşte angajările, tendinţa în majoritatea statelor din Golf, precum Kuweitul, Arabia Saudită, Qatar sau Emiratele Arabe Unite se bazează pe forţă de muncă provenită din Asia de Sud-Est şi India, pentru muncile necalificate.

Pentru poziţiile de mijloc, cu aptitudini dobândite, precum locurile de muncă din educaţie sau sănătate, guvernul saudit şi cel din Kuweit caută să angajeze localnici cu prioritate.

Cei care nu vorbesc limba se confruntă, de asemenea, cu o adaptare dificilă şi nu reuşesc să-şi clădească o viaţă stabilă prea uşor. Unul dintre principalele motive este faptul că e aproape imposibil să dobândeşti naţionalitatea în ţările din Golf.

Mai mult decât atât, în 2012, Kuweitul chiar anunţă o strategie oficială menită să reducă numărul de muncitori străini din emirate cu un milion în următorii 10 ani.

sursa: business24.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *