Actualitate

Berlusconi condamnat la închisoare. El nu mai are voie să candideze la nicio funcție

Sentinţa a confirmat condamnarea din prima instanţă şi a fost emisă miercuri seară de Curtea de Apel de la Parchetul din Milano, după o cameră de consiliu care a durat peste cinci ore.

Pe 26 octombrie 2012, Silvio Berlusconi fusese condamnat, în primă instanţă, în dosarul Mediaset, la patru ani de închisoare cu executare pentru fraudă fiscală, pedeapsa fiind însă imediat redusă la un an. Berlusconi a obţinut reducerea pedepsei în temeiul unei legi a amnistiei din 2006 care a fost promulgată de guvernul de stânga de la acea vreme /condus de Romano Prodi/ pentru a reduce suprapopularea în închisori.

De asemenea, confirmând condamnarea din prima instanţă, Curtea de Apel din Milano a decis ca pedeapsa cu închisoarea să fie însoţită de interzicerea exercitării oricărei funcţii publice timp de cinci ani şi de plata a 10 milioane de euro către fiscul italian.

În acest proces, fostul premier este acuzat că a "umflat" în mod artificial costurile de achiziţie ale drepturilor de difuzare ale unor filme, cumpărate de la grupuri americane de societăţi fictive care îi aparţineau, pentru a le revinde imperiului său audiovizual Mediaset.

Grupul Mediaset, susţine Parchetul din Milano, ar mai fi constituit "fonduri negre" în străinătate şi şi-ar fi redus câştigurile în Italia, pentru a plăti impozite mai mici.

agerpres.ro 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *