Externe

Bilanțul taifunului Nock-Ten în Filipine: Cel puțin 6 morți și 18 dispăruți

Furtuna, neobișnuită pentru acest sezon, a lovit arhipelagul duminică, făcând ravagii în calea sa, ocolind în cele din urmă capitala Manila.

Un feribot, MV-Atlantic Starlight, s-a scufundat în provincia Batangas, la sud de Manila, accidentul soldându-se cu un mort și 18 dispăruți, conform gărzilor de coastă. Alte cinci persoane au pierit în inundații sau din cauza căderilor de obiecte provocate de vântul puternic.

Taifunul, care este numit după o pasăre din Laos, a fost însoțit de vânturi de până la 235 km/h, potrivit agenției meteorologice din Filipine.

Multe provincii erau marți private de curent electric.
Mai mult de 429.000 de persoane au fost evacuate din casele lor ca măsură de precauție, iar 330 de zboruri interne și internaționale au fost anulate, au declarat luni autoritățile.

"Multe case au fost avariate de vânturi. Infrastructuri, precum școli și spitale, au fost de asemenea afectate. Încă așteptăm să aflăm numărul caselor distruse, amploarea pagubelor", a declarat presei Mina Marasigan, purtător de cuvânt al Consiliului național de gestionare a dezastrelor.

Autoritățile s-au temut inițial că taifunul va lovi și capitala și împrejurimile acesteia, unde trăiesc 13 milioane de oameni. Dar furtuna și-a pierdut din intensitate și a cruțat Manila, continuându-și marți dimineața cursa spre Marea Chinei de Sud.
În mod normal, milioane de filipinezi călătoresc în fiecare an în interiorul țării pentru a-și petrece sărbătorile în familie. Se întâmplă rar ca festivitățile de sfârșit de an să fie perturbate de furtuni, deoarece acestea lovesc în general arhipelagul între iunie și octombrie.

Oamenii de știință estimează că virulența furtunilor din ultimii ani se datorează schimbărilor climatice.
În noiembrie 2013, 7.350 de oameni au fost uciși sau au dispărut în timpul trecerii super-taifunului Haiyan.

Sursă: radiochisinau.md
 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *