Blocul Alternativa promite carduri la cultură și un minister al tineretului

Blocul Electoral Alternativa propune crearea unui minister al tineretului, sportului și familiei, care să se ocupe exclusiv de nevoile tinerilor. Inițiativa formațiunii este inclusă în programul dedicat tinerilor, prezentat astăzi de candidatul pentru funcția de deputat, Andrei Oțel.
Reprezentantul Blocului „Alternativa” a accentuat că investițiile în tineri sunt fundamentul unei societăți prospere.
„Tinerii pot reconstrui Moldova, ei sunt vocea schimbării și cei care resimt cel mai dur lipsa de perspectivă, salariile mici și exodul masiv peste hotare”, a declarat Andrei Oțel.
„Alternativa” promite cardul pentru studenți „Moldova Youth Card”, cu acces la activități culturale, sportive, transport și biblioteci. Totodată, blocul consideră prioritară modernizarea campusurilor universitare și reabilitarea căminelor.
Printre alte măsuri propuse de „Alternativa” se numără reducerile fiscale, sprijinul pentru angajarea absolvenților și extinderea programului „Prima Casă” în mediul rural. Voluntariatul urmează să fie recunoscut ca experiență profesională, iar tinerii vor putea accesa granturi pentru inițierea afacerilor. De asemenea, blocul propune stimulente pentru cei care aleg să revină acasă din diaspora.
În sprijinul familiilor tinere, programul prevede lansarea inițiativei „Primul Copil” cu majorarea indemnizațiilor la naștere, compensarea procedurilor de fertilizare in vitro și extinderea grupelor prelungite în școli.
Drăguț dar cam slăbuț. Fără fonduri (externe) pentru ca ele vor fi tăiate de Comisie dacă blocul ăsta va ajunge la guvernare, „alternativa” ar fi doar să primească bani de la Kremlin. Si cum nici Transnistria nu a fost ajutată perspectiva ar fi cam aceeași.
Să se roage moldovenii să nu fie o iarnă geroasă că nu va fi ușor să supraviețuiești