Actualitate

Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, BOICOTEAZĂ la ședința de astăzi a Parlamentului, în legătură cu „reținerea ilegală” lui Stoianoglo

„Acest boicot are o conotație politică și se explică prin faptul că actuala conducere nu se ocupă cu problemele cetățenilor, dar au început atacurile împotriva celor care sunt în funcție conform Constituției, care au început activități serioase împotriva corupției”, a declarat Vladimir Voronin.

Potrivit acestuia, actuala guvernare ar fi început o luptă împotriva democrației.

„Ei sunt copleșiți de vizitele președinților și miniștrilor străini, de granturi, promisiuni și credite și cred că li se permite orice. Actuala guvernare face loc pentru viitoarea dictatură. Ei încalcă flagrant legea. Tot ei au spus că vor forma în Parlament un grup pentru investigarea activității procurorului general, dar nu au mai așteptat. Au mers la un pas excepțional și au decis să-l rețină pe procurorul general. Ne-au făcut de rușine în toată lumea. Ei au nevoie de un procuror de buzunar. Asta nu e luptă cu corupția. Vom vedea mâine dacă Stoianoglo va fi eliberat sau nu, după care vom decide ce vom face mai departe”, a conchis Voronin.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *