Seriozitatea cu care strămoșii noștri priveau acest subiect ne devine evident când citim despre dascăli sau preoți în texte mai vechi. Preotul și dascălul erau cei mai respectați oameni din sat, indiferent de situația lor financiară. Erau consultați în orice probleme, erau respectați și sprijiniți în acțiunile lor.
Lumea în care trăim a răsturnat scara valorilor. Acum respectul se măsoară în numărul zerourilor din contul bancar și nu în mulțimea învățăturilor. Sigur, nu înseamnă că sărăcia ar avea ceva pozitiv sau că bogăția e condamnabilă. Iar dacă ar fi după noi, am prefera să le avem pe ambele. Însă orice părinte ar trebui să fie preocupat mai întâi de educația acordată copiilor și abia după aceea să se gândească la stabilitatea financiară a acestora.
Dacă ne uităm la intelectualii vârstnici din comunitățile noastre vedem că cel mai important pentru ei e să își țină copiii în școli. Asta o vedem și la politicienii noștri. Chiar și la cei mai înverșunați împotriva Europei, cum e Dodon sau Formuzal, care ne trag spre Rusia, dar care și-au dus copiii în cele mai renumite școli din Europa. Adică e bună Rusia, dar pentru noi, nu pentru fiii lor. Copiii lor primesc educația la care ar râvni orice tânăr, dar pe care doar cu foarte mari eforturi o poate avea.
Din nefericire, cei mai mulți dintre noi sunt atât de săraci, încât nu mai văd sensul educației. Prima grijă a unui părinte care își crește copilul în lipsuri e să îi ofere un serviciu stabil. Un meseriaș, în sensul prorpiu al cuvântului, pare să își asigure un trai mai bun decât un intelectual sau un artist. De aceea la noi oamenii nu se laudă atât cu numărul diplomelor unui fiu, cât se laudă cu numărul mașinilor acestuia. În rest, poate să nici nu știe să scrie. Important că are casa lui, de preferat o „casă pe pământ”.
Dacă părinții ar realiza cât de important e să ai o școală, o pregătire temeinică și un număr considerabil de lecturi, eforturile lor s-ar canaliza în cu totul altă direcție. Să le asigure un nivel cât mai bun de școlarizare, banii adunați în familie să meargă în școli și cărți, nu în mașini cumpărate la majorat.
Familiile de intelectuali înțeleg foarte bine acest lucru. Și chiar dacă sunt medici sau profesori, cu salarii mizerabile, nu își lasă copiii fără studii superioare. Însă în familiile simple mulți copii, foarte buni la învățătură, sunt sacrificați ca să învețe meserii, să își câștige pâinea cât de repede. Ca să nu mai vorbim de copiii cu înclinații artistice. Pentru părintele preocupat de stabilitatea financiară a fiului, interesul pentru desen sau literatură pare catastrofal. Din ce va trăi un copil care vrea să deseneze, să studieze pictura sau literatura?
Sărăcia și disperarea ne determină să uităm că nimeni nu cunoaște numele vreunui om bogat din Chișinău de-acum un secol. Însă știm cu toții pe marii scriitori, pictori, medici, profesori ai acelor ani. Gândiți-vă la acest lucru și nu îi descurajați pe copiii voștri când vine vorba de carte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
