Actualitate

Boicot – Campania TIMPUL: Nu cumpărați produse din Federația Rusă

Studiul Național de Audiență al presei scrise din anul 2012 arăta că în Republica Moldova ziarele de limba română nici pe departe nu sunt cele mai populare.  

Dimpotrivă, la capitolul audiență și notorietate, primele locuri sunt ocupate de ziarele de limba rusă: Makler, Komsomolskaia Pravda, Argumentî i Factî, Antena și, puțin mai la coadă, Trud. Cu excepția primei publicații, care este principalul ziar de anunțuri din țară, celelalte sunt versiuni regionale ale ziarelor moscovite. Acestea conțin doar câteva pagini dedicate evenimentelor din Republica Moldova (sau deloc), după care urmează, texte ce descriu realitățile din Federația Rusă. Nefiind ziare de opoziție clară față de puterea de la Kremlin, publicațiile importate din Moscova nu prezintă o perspectivă critică asupra acțiunilor autorităților ruse, ci adesea sunt o platformă de manifestare a forțelor de stânga din Republica Moldova. Majoritatea ziarelor rusești populare au apărut în perioada sovietică și manifestă în prezent o atitudine loială față de regimul lui Putin.

Cel mai notoriu săptămânal importat din Rusia este de departe Komsomolskaia Pravda (Adevărul Comsomolist), fondat tocmai în anul 1925, la un an după moartea lui Lenin. A devenit popular în perioada sovietică, motiv pentru care este cunoscut foarte bine de cititorii în vârstă. Aparține casei editoriale cu același nume. Este unul din cele mai citite ziare din toată Federația Rusă. De obicei, articolele de prima pagină au ca temă viața mondenă a starurilor, reportaje și știri politice.

Concurență îi face ziarul Argumentî i Factî (Argumente și Fapte), tot de sorginte sovietică, care activează pe piața media din anul 1978. La fel ca și Komsomolskaia Pravda, și-a câștigat notorietatea în perioada URSS. În prezent, AiF are redacții regionale în Kazahstan, Ucraina, Republica Moldova, Belarus, Uzbekistan și Germania. Versiunea editată la Chișinău are un supliment de patru pagini dedicate realităților din Republica Moldova.

În aceeași categorie a ziarelor consacrate în Rusia intră și săptămânalul Trud 7, care apare din 1921. Acum doi ani, ziarul a intrat în proprietatea Institutului Presei Libere (Institut Svobodnoi Jurnalistiki). Primele șapte pagini ale ediției de Moldova sunt dedicate evenimentelor și personalităților din țara noastră.

Publicul atașat mai mult de posturile de televiziune rusești optează pentru ghidul TV Antenna, fondat de casa editorială Hearst Shkulev Media /InterMedia Grup din Moscova. Pe cele 24 de pagini, cititorii găsesc articole despre vedetele cinematografiei ruse. Poate din acest motiv este un ziar foarte cumpărat în chioșcurile din Chișinău.

Studiul din 2012 nu a luat în considerare un alt ziar de import rus. În 2013 a venit pe piața locală săptămânalul Moskovski Komsomoleț (Comsomolistul Moscovit). Fondat în 1919, ziarul scria la început despre tineretul comunist, apoi despre mișcările neformale ale tinerilor din anii 70-80 ai secolului trecut. Din 1992 ziarul aparține jurnalistului Pavel Gusev, membru al Consiliului prezidențial pentru dezvoltarea societății civice și drepturile omului, președinte al Consiliului Obștesc pe lângă Ministerul Apărării al Federației Ruse.

TIMPUL 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *