Economie

BREAKING NEWS: Berlinul ia în administrare operațiunile germane ale gigantului petrolier rus Rosneft, care asigură 12% din capacitatea de rafinare a țării

Guvernul german a decis să preia sub administrarea sa operațiunile locale ale gigantului petrolier rus Rosneft, care asigură circa 12% din capacitatea de rafinare de țiței a țării, în condițiile în care, din 5 decembrie, intră în vigoare embargoul impus de Uniunea Europeană pe importurile de țiței din Rusia transportat pe cale maritimă, iar din 5 februarie vor fi interzise în spațiul comunitar și importurile de produse petroliere rusești, tranmite Bloomberg.

Astfel, societățile Rosneft Deutschland și RN Refining&Marketing vor intra sub administarea Agenției Federale pentru Rețele, reglementatorul german al industriilor de utilități, la fel cum s-a întâmplat anterior, în primăvară, cu operațiunile germane ale gigantului rus de stat al gazelor naturale Gazprom, pe care acum Executivul de la Berlin se gândește chiar să le naționalizeze.

Rosneft deține un număr de 3 rafinării în Germania, cea mai mare fiind facilitatea PCK din Schwedt, o sursă-cheie de aprovizionare cu carburanți a Berlinului. Aceasta este dependentă de țiței din Rusia adus în Germania prin conducta Druzhba, țiței nesupus sancțiunilor, cel puțin deocamdată. 

″Prin preluarea în administrare (a operațiunilor Rosneft – n.r.), prevenim amenințarea la adresa securității noastre energetice și punem pe fundamente solide prezervarea viitorului rafinăriei de la Schwedt″, a transmis Ministerul federal al Economiei. Celelalte rafinării Rosneft din Germania se află la Karlsruhe și Vohburg.

Rafinăria PCK de la Schwedt are circa 1.200 de salariați, mulți dintre ei exprimându-și public nemulțumirea în primăvară față de embargoul asupra țițeiului rusesc atunci în pregătire, și chiar acuzând Guvernul german de obediență față de ″interesele americane″.

″Avem nevoie de petrol rusesc. Avem case, familii. Dacă Guvernul vrea să-l interzică, întrega zonă va fi moartă″, a declarat atunci un muncitor de 60 de ani de la PCK pentru AFP.

Punerea sub administrarea statului german a subsidiarelor Rosneft NU înseamnă naționalizarea acestora. Gigantul petrolier rus rămâne proprietar al acțiunilor companiilor, însă își pierde dreptul de vot în AGA în favoarea Agenției Federale pentru Rețele, care va numi membrii Consiliului de Administrație și ai top-managementului Rosneft Deutschland și RN Refining&Marketing, controlând astfel toate deciziile importante privind activitatea companiilor.

Ministerul Economiei mai spune că rafinăriile Rosneft din Germania importă lunar țiței rusesc în valoare de sute de milioane de euro și a justificat decizia de luare sub administrare de stat arătând că, din cauza sancțiunilor anti-Rusia de după invazia din Ucraina, mulți parteneri importanți ai rafinăriilor au refuzat să mai facă afaceri cu ele, punând astfel în pericol aprovizionarea cu produse petroliere a Germaniei.

″Motivul emiterii ordinului de punere sub administrare este acela că a fost pusă în pericol continuitatea operațiunilor de business ale rafinăriilor din cauza structurii de acționariat a acesteia. Furnizori de servicii de importanță critică, cum ar fi furnizori de materiale, asigurători, bănci, companii IT dar și clienți, nu mai voiau să lucreze cu Rosneft și nici cu subsidiarele sale germane″, a precizat instituția.

Legislația germană stipulează că o companie care operează infrastructuri energetice critice pentru țară poate fi luată sub administrare de stat dacă se consideră că, în absența acestei manevre, sunt puse în pericol operațiunile acesteia și securitatea energetică națională.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *