Internațional

Bulgaria face un joc dublu în privinţa gazoductului South Stream, scrie presa din țară

La sfârşitul săptămânii trecute, Comisia Europeană (CE) a cerut autorităţilor bulgare explicaţii cu privire la un proiect de amendamente menite să excludă gazoductul South Stream din raza de acţiune a legislaţiei europene. Iar în această săptămână se aşteaptă să fie anunţat oficial şi câştigătorul licitaţiei pentru construirea conductei pe teritoriul bulgăresc. Comisia Europeană verifică deja informaţiile potrivit cărora licitaţia ar fi fost trucată ca să câştige consorţiul condus de firma rusă Stroitransgaz, deţinută de omul de afaceri Ghenadi Timcenko, inclus pe lista cetăţenilor ruşi vizaţi de sancţiunile americane.

Comisia pentru energie din parlamentul bulgar a adoptat recent un proiect de amendamente care vor permite ca gazoductul South Stream să fie exclus din raza de acţiune a celui de-al treilea pachet legislativ pentru energie al UE şi nu va mai fi nevoie ca şi alţi furnizori să primească acces la gazoduct. Potrivit ziarului Capital, prin aceste amendamente se creează o nouă noţiune de ‘gazoduct maritim’ prin care partea subacvatică a gazoductului ocoleşte legislaţia europeană, cu toate că 24 de kilometri din această conductă se vor afla pe teritoriul bulgăresc şi respectiv pe cel al Uniunii Europene. Iniţiatorii amendamentelor îşi motivează demersul prin excepţiile care se aplică în cazul gazoductului North Stream, dar potrivit Comisiei Europene, spre deosebire de conducta nordică, South Stream nu diversifică sursele de gaze naturale, ci reprezintă doar o rută alternativă a celei existente prin Ucraina şi de aceea nu poate beneficia de aceeaşi condiţii de excepţie. Prin amendame

Toate acestea se întâmplă la doar câteva luni după ce ministrul bulgar al economiei şi energiei Dragomir Stoinev a anunţat că împuterniceşte Comisia Europeană să conducă negocierile cu Gazprom în vederea modificării acordurile semnate între Bulgaria şi Rusia ca să devină ele compatibile cu legislaţia europeană.

În toamna anului 2013, Comisia Europeană a constatat că acordurile semnate între Rusia şi mai multe ţări membre ale Uniunii, printre care şi Bulgaria, cu privire la construirea gazoductului încalcă legislaţia europeană pentru că nu permit ca alţi furnizori interesaţi, diferiţi de Gazprom, să aibă acces la conducta menită să aducă gazele ruseşti până în centrul şi sudul Europei, ocolind teritoriul Ucrainei.

sursa: the epoch times


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *