Cică, pe vremea când a făcut Dumnezeu lumea le-a dat românilor moldoveni tot ceea ce-i mai bun: livezi și câmpii mănoase, codri falnici și femei frumoase, încât o voce de înger a exclamat: „Doamne, Doamne, oare nu le dai prea mult?!”.
A răspuns vocea Întunericului/ Demonului: „Hm, așteaptă să vezi ce conducători am să le dau eu și ce folos va fi din toate acestea…”.
Interminabilele clarificări la nivel politic, ecourile discuțiilor dintre partenerii care vin să confirme lipsa de reguli/ieșirea în afara oricăror legi au favorizat apariția diverselor calificative/afirmații/bancuri, născute în mintea umană, care se lamentează, încercând să găsească răspuns la ceea ce ni se întâmplă și ascund, în fond, o mare dezamăgire/disperare: „Ce blestem ne-o fi urmărind de-a lungul timpului, că suntem sortiți s-o luăm de fiecare dată de la capăt ca în mitul lui Sisif?”.
E calea robilor, e calea mântuirii?
Greu de spus… Cert e că și creștinii de la noi au de parcurs Postul cel Mare, perioadă de încercare, dar și purificare profundă, când tot mai des ne întrebăm care a fost rostul pătimirii, răstignirii și mântuirii fiului Domnului, care s-a făcut Om!
La Biserica „Sfânta Teodora de la Sihla” din centrul Chișinăului am întâlnit foarte mulți prieteni, buni creștini, veniți să participe la canoanele Sfântului Andrei, apostolul care ne-a încreștinat neamul. Cei șapte preoți ne chemau să ne aprindem lumânările/ Lumina în întuneric, să ne pocăim/ să conștientizăm că păcatele multe și grele aduc boli incurabile, chinuri sufletești, mari pierderi…
N-am văzut în biserică pe niciunul din eroii zilelor noastre. După 22 de ani de statalitate, conștiința statală e în chinurile facerii. Spectacolul grotesc de pe scena politică e lung cât noaptea conștiinței, cu efecte dezastruoase pentru toți cei care rămân în prizonieratul robilor propriilor instincte.
De pe ecranele televizoarelor se aud chemări la revoluție…
Re-EVOLUȚIE?
Spectacolul face parte din evoluția umană? Cine este regizorul? Sunt conștienți actorii? Însușesc lecțiile spectatorii?
Pe când drumul spre sine, spre adevărul eliberator/ iubirea față de aproapele, spre Dumnezeul din noi?
Pe când mult așteptata naștere/renaștere? Înviere?
Afirma cineva că lumea se împarte în chinuiţi şi mântuiţi. Iar calea spre mântuire, puterea de a ierta şi a nu mai judeca începe cu înţelegerea faptului că „chiar dacă Hristos s-ar naşte/renaște de mii de ori în Bethleem, dar nu şi în noi, totul e pierdut” (Angelus Silesius).
Iuliana Gorea Costin
