Calendar istoric. Pe 8 iulie Vasco da Gama începe călătoria din Europa spre India

1392: Menționarea prezenței monedelor emise de Țara Românească în cartierul Pera din Constantinopol („perperii de Valachia"); era atestată, astfel, circulația monedei românești în comerțul internațional.
1497: Vasco da Gama începe prima călătorie pe mare din Europa spre India, înconjurând Africa; se deschide astfel linia de navigație din Europa spre Asia.
1709: Marele Război al Nordului: Bătălia de la Poltava – Petru cel Mare al Rusiei îl învinge pe Carol al XII-lea al Suediei la Poltava; se încheie astfel rolul Suediei ca putere majoră în Europa.
1868: A apărut, la Iași, manualul lui Ion Creangă: „Metodă nouă de scriere și citire pentru anul clasei I-a primare".
1901: În Franța, viteza automobilelor este limitată la 10 km/h.
1922: A avut loc primul meci al echipei de tenis a României în Cupa Davis (România–India, 0-5).
Pe 8 iulie s-au născut autorul francez de fabule Jean de La Fontaine (1621), inventatorul german Ferdinand von Zeppelin (1838) și poetul român Șerban Foarță (1942).