30 noiembrie este ziua în care creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Apostol Andrei, cel supranumit de Biserică drept “Ocrotitorul României” sau “Apostolul românilor”.
Numele său și al multor sute de mii de români, derivă din cuvântul grecesc “Andreas” care înseamnă “viteaz” sau “bărbătesc”.
În urma poruncii Mântuitorului de a vesti Evanghelia Sa tuturor neamurilor, Sfântul Apostol Andrei împlinește cuvântul Domnului pe teritoriul Basarabiei și al Dobrogei de azi.
În sprijinul Tradiției Bisericii vin unele colinde, legende și obiceiuri din Dobrogea și din stânga Prutului. Astfel o colindă pomenește de “schitul” sau “mănăstirea” lui Andrei, la care veneau Decebal și Traian. Există apoi câteva denumiri de ape și locuri, precum “Pârâiașul Sfântului Andrei” sau “Apa Sfântului”. Cel mai cunoscut semn al trecerii Apostolului este însă “Peștera Sfântului Andrei”, care se află pe teritoriul comunei Ion Corvin, din județul Constanța.
Acolo, în fiecare an, zecii de mii de oameni sosesc pe 30 noiembrie, pentru a se ruga pe locul unde Sfântul Apostol Andrei ține Sfânta Liturghie primilor strămoși ai noștri, creștinați.
Sfântul apostol Andrei a hirotonit episcopi, preoți sau diaconi, astfel că la Episcopia Tomisului este cea mai veche de pe teritoriul țării noastre.
Sfântul Apostol Andrei a suferit o moarte martirică, fiind răstignit pe o cruce în formă de X: unii istorici spun că ar fi murit pe vremea împăratului Nero, alții pe vremea lui Domițian.
Sfântul Andrei s-a născut în Betsaida, orășel pe malul lacului Ghenizaret din Galileea, fiind fiul lui Iona și fratele lui Simon-Petru. Înainte de a fi Apostol al Domnului, Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul.
Dar, dacă a auzit, a doua zi după Botezul lui Iisus în Iordan, pe dascălul său Ioan, arătând pe Iisus și zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29), Sfântul Andrei, lăsându-l pe Ioan, a urmat lui Hristos, zicând fratelui său Petru: „Am găsit pe Mesia, care se tâlcuiește Hristos” (Ioan 1, 41). Și astfel, l-a atras și pe Petru spre urmarea Domnului. Drept aceea, Sfântului Andrei i se mai spune și Apostolul cel întâi chemat.
Din zilele acelea, ca și ceilalți Apostoli, Sfântul Andrei a urmat Mântuitorului, însoțindu-L pe drumurile Țării Sfinte, adăpându-se din izvorul nesecat al dumnezeieștilor descoperiri pe care le aducea Mântuitorul. A fost martor faptelor minunate săvârșite de Domnul, s-a împărtășit din cuvântul dumnezeiesc, dătător de viață, al credinței celei noi întemeiată de Hristos, și, mai presus de toate, a văzut Pătimirile Domnului, a plâns moartea Lui pentru noi și s-a întărit în credință, în ziua Învierii.
La rândul ei, Tradiția Bisericii ne spune că, după Înălțarea Domnului la cer și după Cincizecime, Apostolii au tras la sorți și au mers în toată lumea, pentru propovăduire. Sinaxarele bizantine amintesc că Apostolul cel întâi chemat a propovăduit în Bitinia și Pont, precum și în alte ținuturi ce se află lângă Marea Neagră, ajungând în Sciția, la Dunăre, unde a zăbovit propovăduind geto-dacilor, romanilor și grecilor aflați atunci acolo.
Însemnătatea vestirii Evangheliei la sciți este sprijinită de faptul că cele mai vechi mărturii amintesc mai ales de această misiune în partea de apus a Pontului Euxin. Astfel, potrivit mărturiilor Sfântului Ipolit al Romei și ale scriitorilor bisericești Origen și Eusebiu de Cezareea, Sfântul Andrei a predicat sciților și tracilor. Prin Sciția se înțelege atât Sciția Mare, adică sudul Ucrainei de astăzi, cât și Sciția Mică, adică Dobrogea de astăzi.
