Cântărețul și actorul David Cassidy a murit la 67 de ani
Diagnosticat la începutul acestui an cu demenţă, Cassidy se afla internat într-un spital din Florida de câteva zile, după ce starea i s-a degradat considerabil în ultimele luni.
„În numele întregii familii Cassidy, anunţăm că tristeţe moartea tatălui, unchiului şi fratelui nostru drag, David Cassidy”, a transmis agentul lui, citat de The Hollywood Reporter. „David a murit înconjurat de cei dragi, cu bucurie în suflet şi eliberat de durerea care l-a stăpânit atâta vreme”.
El a vorbit, la BB King Blues Club&Grill din New York, unde a cântat în luna martie, despre boala de care suferă şi a adăugat că artita face aproape imposibil pentru el să cânte la chitară.
După ce a jucat rolul Keith Partridge în serialul „The Partridge Family”, între anii 1970 – 1974, a produs câteva albume şi a apărut în show-uri TV precum „David Cassidy – Man Undercover”, dar şi „Fantasy Island”, „The Love Boat” şi „Tales of the Unexpected.”
Tinereţea i-a fost marcată de lupta cu dependenţa de alcool şi a fost arestat de câteva ori pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. În 2015, a declarat falimentul.
Sursa: News.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!