Culinar.md

Cât de mult ne ajută berea vara

Toate berile conţin alcool, dar nicio proteina şi, cu excepţia potasiului, berea nu conţine alte minerale. Este totuşi o sursă excepţională de vitamina B12. Există diferenţe mari între berea fabricată tradiţional şi berea lager (această bere lager este probabil cel mai cunoscut şi mai răspândit tip de bere, având originea în tradiţia germană – de unde lagern, „a depozita”). Depozitarea nu era doar un cuvânt steril, deoarece în trecut berea necesita o anumită perioadă de păstrare pentru maturare şi definitivarea produsului. Din acest punct de vedere, nu era o băutură care putea fi consumată rapid, păstrarea fiind necesară pentru ca produsul să se limpezească, iar aromele să pătrundă întregul lichid) sau cea amară. Orzul este mai întâi germinat, apoi malţificat. „Mustul de bere” rezultat este fiert cu hamei (bogat în numeroase răşini, ce dau aroma unică a berii), apoi se adaugă drojdia fabricantului de bere pentru a începe procesul de fermentaţie.

Berile brune sunt de obicei mai dulci datorită conţinutului mai ridicat de zahăr, în timp ce berile lager obişnuite conţin mai puţin alcool. Berile tradiţionale la butoi sunt fabricate fără aditivi chimici, păstrate în butoaie de lemn. În mare parte a Europei şi în SUA, se caută berile cu gust mai fin, mult mai gazoase, şi berile lager, dar acestea pot provoca balonare şi disconfort abdominal.

Din păcate, ideea că berea brună este mult mai nutritivă este doar un mit. Cu toate acestea, consumată în cantităţi moderate, berea este un diuretic eficace, o sursă importantă de vitamina B12 şi de energie, luptând cu anemia, letargia şi sindromul oboselii cronice.

Berea este de preferat a se consuma la temperatura „pivniţei”, dacă este unul din tipurile de bere englezească blondă şi te afli în Marea Britanie, majoritatea persoanelor par să prefere o băutură gazoasă şi rece ca gheaţa. Cine ştie… poate că răceala ascunde lipsa aromei.

Legat de bere am şi un sfat cât se poate de practic: pentru a da luciu părului tocit şi fără viaţă, clătiţi-l cu bere după ce l-aţi şamponat din abundenţă. Ajută cuticulele de la rădăcina părului să se netezească pentru a oferi un aspect lucios părului. Ca alternativă să ştiţi că mai nou se găsesc în magazine şampoane pe bază de bere.
Folosită când şi cât trebuie, berea poate transforma cea mai banală mâncare într-o delicatesă. De exemplu, folosită ca bază pentru sosul marinat, frăgezeşte carnea de pui, peştele sau fructele de mare. În timpul gătitului, alcoolul se evaporă, lăsând o aromă fina în sosuri. Ca ingredient în aluaturi, berea dă gust delicat clătitelor şi produselor de patiserie făcându-le mai pufoase. Printre cele mai cunoscute reţete cu bere sunt puiul, supa şi prăjitura de ciocolată.

(M. T.)
www.culinar.md

Timpul.Suplimentul Femeia


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *