Câte cezariene poate face o femeie

In mod obisnuit, una sau doua cezariene nu au un risc crescut asupra mamei sau a copilului. De la cea de-a treia operatie de cezariana in sus, insa, apare un risc semnificativ de complicatii.
Potrivit Mayo Health Clinic, studiile au aratat cum dupa cea de-a treia cezariana riscurile cresc, insa nu exista un numar fix de cezariene pe care o femeie le poate face in siguranta.
Care sunt riscurile in cazul cezarienelor multiple?
De fiecare data cand o femeie naste prin cezariana, acestea sunt riscurile la care se supune, si care cresc pe masura ce numarul de interventii creste:
1. Aparitia tesutului cicatricial la nivelul uterului si organelor
De fiecare data cand vei trece printr-o operatie de cezariana, se formeaza tesut cicatricial la vindecarea operatiei.
Acest tesut nu mai are aceleasi proprietati cu cel initial, lucru care face urmatoarea interventie mai dificila.
2. Probleme la nivelul placentei
Dupa un numar mai mare de nasteri prin cezariana, placenta se poate comporta diferit. Se poate implanta prea mult in peretele uterin, sau poate acoperi cervixul.