Cauza oficială a morții a Reginei Elisabeta a II-a. Ce scrie în certificatul de deces
National Records of Scotland a dat publicității joi certificatul de deces al Reginei Elisabeta a II-a și, potrivit acestuia, ea a murit de bătrânețe.
În certificat sunt precizate data morții – 8 septembrie – și locul – Castelul Balmoral din Scoția, potrivit BBC.
Documentul a fost semnat de fiica ei, Prințesa Anne. Moartea Reginei a fost înregistrată în Aberdeenshire, pe 16 septembrie, de către grefierul șef al Scoției, Paul Lowe.
În certificatul de deces au fost menționate și numele părinților ei, regele George al VI-lea și Elizabeth Bowes-Lyon.
În seara de 8 septembrie, Palatul Buckingham a transmis un comunicat prin care anunța moartea Reginei Elisabeta a II-a, după 70 de ani de domnie: „Regina a murit în pace în această seară, la Balmoral”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!