Actualitate

Cauza penală pentru îmbogățire ilicită, în privința fostului șef PCCOCS Nicolae Chitoroagă, trimisă în instanță

Astfel, potrivit rechizitoriul întocmit de către procurorii anticorupție, în perioada de timp 2014-2019, când acesta deținând funcția de procuror, prin intermediul unor persoane cu grad de rudenie dar și a unei persoane juridice, în condiții dubioase și cu mijloace bănești proveniența cărora nu poate fi justificată și nu aveau cum să fie obținuți pe cale licită, a obținut în proprietate bunuri imobile, pe care le deține în continuare, a căror valoare este de 6 468 931, 55 lei, care depășește substanțial mijloacele dobândite de el, în situația în care potrivit declarațiilor cu privire la venit și proprietate, la fel, a declarațiilor de avere și interese personale, el și membrii familiei sale, pe perioada anilor 2014 până în 2019, au obținut venturi în sumă totală de 2 248 658, 56 lei, iar veniturile rămase în rezultatul scăderii cheltuielilor efectuate, pentru perioada menționată, constituie doar 620 972, 92 lei.

La moment pe bunurile deținute contrar prevederilor legale este aplicată măsura asiguratorie – sechestrul, pentru o eventuală confiscare specială.

Sursa: replicamedia.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *