Politică

CC se va pronunța în privința împuternicirilor sporite ale premierului interimar acordate de alianța PCRM+PLDM

Curtea Constituţională examinează vineri Contestaţia depusă de liberalii Valeriu Munteanu şi Mihai Ghimpu în privinţa legii votate la 3 mai de PLDM şi PCRM prin care au fost acordate împuterniciri sporite premierului interimar al guvernului demisionar, inclusiv de a numi şi revoca miniştri. Prevederile respective, alături de alte legi votate la 3 mai, au fost criticate dur de oficialii UE şi ai Consiliului Europei.

Liberalii consideră împuternicirile sporite acordate premierului interimar ca fiind neconstituţionale. În asemenea caz, premierul interimar Iurie Leancă poate comite abuzuri şi practic să numească o nouă componenţă a Guvernului care, de fapt, a fost demis deja. Potrivit analiştilor, în situaţia politică actuală, fără să mai negocieze şi cu celelate partide parlamentare, în lipsa unei majorităţi parlamentare, PLDM şi-ar putea forma de facto propriul Guvern, dar va putea recurge şi la alte abuzuri, mai ales în eventualitatea unei campanii electorale, care, se pare, având în vedere comportamentul liberal-democraţilor, este iminentă.

Faptul că liberal-democraţii urmăresc de fapt anume acest scop o demonsteează şi deciziile din ajun, când au fost revocaţi doi membri ai Guvernului – vicepremierul Mihai Moldovanu şi ministrul transporturilor Anatol Şalaru, precum şi directorul Moldsilva, Ion Cebanu. Însă, dacă CC va recunoaşte drept neconstituţionale împuternicirile suplimentare acordate premierului, atunci toate deciziile de joi vor fi anulate. În plus, preşedintele Nicolae Timofti va fi la cea de treia încălcare a Constituţiei în decurs de mai puţin de două luni.

Amintim că liderii europeni au criticat dur votul comun PLDM-PCRM din 3 mai, când au fost modificate mai multe legi şi s-au referit în mod expres şi la sporirea atribuţiilor premierului guvernului demisionar.

”Urmăresc cu îngrijorare cele întâmplate în Moldova. În ultimele zile, Parlamentul Moldovei a amendat un număr de legi fundamentale ce afectează funcționarea sistemului politic al țării. A fost modificată Legea cu privire la Curtea Constituțională, legislația electorală, funcționarea guvernului și a structurilor de implementare a legislației, în unele cazuri în mod repetat, fără consultări adecvate. Aceste amendamente și modul în care au fost adoptate crează riscul de subminare a independenței și echilibrului instituțional”, a declarat Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland.

De asemenea, Catherine Ashton, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi vice-preşedintele Comisiei Europene, şi Štefan Füle, Comisarul European pentru extindere şi politica de vecinătate s-au referit în declaraţia lor inclusiv la împuternicrile premierului, califând aceste modifcări drept îngrijorătoare. ”Noi înţelegem că aceste legi, adiţional măsurilor ce vizează judecătorii Curţii Constituţionale, includ modificări cu privire la legea electorală, pragul electoral necesar pentru accederea partidelor în parlament, împuternicirile Prim-ministrului interimar de a putea demite miniştrii şi şefii instituţiilor, precum şi modificări cu privire la statutul Centrului Naţional Anticorupţie. Aceasta indică un nou curent îngrijorător de luare a deciziilor în Moldova, reflectat de asemenea şi în alte modificări legislative, unde instituţiile statului au fost utilizate în interesul unora. Reiterăm îngrijorarea noastră că asemenea măsuri, întreprinse fără o pregătire şi consultare corespunzătoare, ar putea constitui o ameninţare la independenţa instituţiilor-cheie naţionale şi un obstacol pentru dezvoltarea viitoare a democraţiei şi a stabilităţii statului de drept în Moldova”, au declarat cei doi înalţi reprezentanţi ai UE.

”Votarea recentă de către Parlament privind chestiunile vitale pentru funcționarea democrației, precum supunerea față de Constituție, independența judiciară și sistemul electoral, a avut loc în mare grabă, fără efortul de a găsi un consens mai larg în Parlament”, a declarat şi Președintele APCE Jean-Claude Mignon.

Astfel, după insistenţa cu care Europa a criticat votul PLDM şi PCRM pentru această lege, şi după ce a fost recunoscut faptul că aceasta reprezintă un nou abuz asupra Constituţiei, decizia Curţii Constituţionale pare destul de previzibilă.
 
Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *