Actualitate

CC va examina mâine la ora 10 demersul privind demiterea președintelui Pulbere

„Am vorbit cu preşedintele Curţii încă de dimineaţă şi i-am solicitat să fie convocată o şedinţă de urgenţă pe parcursul zilei de astăzi, iar el a spus că vom discuta întrebarea când revine din deplasări, deoarece pleacă în deplasare de pe 28 septembrie. I-am zis că dacă nu este posibil azi, atunci mâine să fie convocată şedinţa. În ultimul moment preşedintele a decis şi a anunţat şedinţa pentru mâine la ora 10.00”, a comunicat judecătorul Victor Puşcaş, contactat de Info-Prim Neo.

În cadrul emisiunii de dezbateri ”Replica” de la Primetv, judecătorul Curții Constituționale V. Pușcaș l-a acuzat pe președintele CC, Dumitru Pulbere de faptul că în repetate rânduri a făcut declarații politice, ceea ce contravine statutului CC.

Conform lui V. Pușcaș, după ultima declarație a președintelui CC privind necesitatea dizolvării parlamentului până la data de 28 septembrie, D. Pulbere nu mai are dreptul să ocupe funcţia de preşedinte al CC şi trebuie să demisioneze.

Preşedintele Comisiei parlamentare Juridice, Numiri şi Imunităţi, deputatul PL, Victor Popa, a declarat că preşedintele CC, Dumitru Pulbere, ,,este demn pentru a fi demis pentru declaraţiile care le-a făcut”. În opinia deputatului liberal, declaraţiile magistratului au dezbinat şi mai mult socieatatea.

Dumitru Pulbere ar putea fi demis

Victor Puşcaş a declarat că va cere în cel mai scurt timp convocarea unei şedinţe speciale în care se va discuta demiterea preşedintelui Curţii Constituţionale. Victor Puşcaş a afirmat că Dumitru Pulbere a încălcat normele legale prin declaraţiile pe care le-a făcut.

Sursa: Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *