Ce citesc șefii instituțiilor de drept și de forță din RM? De la Codul Penal la Paulo Coelho sau de la Cioclea la Suvorov…

Bucură faptul că toată lumea citește, deoarece, parafrazând cunoscutul citat biblic despre dragoste, am putea spune cu aceeași siguranță că, dacă carte nu e, nimic nu e…

Șeful închisorilor îl citește pe Volnițchi

Alexandru Pânzari, director interimar al Departamentului Instituții Penitenciare, fost șef-adjunct al Direcției Poliției Criminale din cadrul MAI

Citesc romanul „Învață-mă să mor” de Igor Volnițchi și apreciez foarte mult filozofia acestei cărți. De fapt, doar am început-o, căci, de când am fost numit în funcție de director la DIP, am foarte puțin timp de citit. Abia aștept să plec în concediu, ca să-mi termin cartea. Înainte de aceasta am citit „Trei camarazi” de Erich Maria Remarque, „Pielea de șagri” de Honore de Balzac și „Frații Karamazov” de Fiodor Dostoievski. Îmi place îndeosebi literatura clasica rusă și îmi pare rău că am atât de puțin timp pentru cărți.

Paulo Coelho la Procuratura Anticorupție

Adrian Popenco, șeful interimar al Procuraturii Anticorupție

Sunt în situația în care să citesc o carte este un adevărat lux pentru mine. Dușmanul cel mai mare, desigur, este lipsa de timp. Totuși, nu pot să spun că lecturile mele se rezumă la dosare. Aproape în fiecare seară le citesc fetițelor mele povești. Chiar ieri am început „Cartea Junglei” de Kipling și ele erau foarte pasionate. Cât despre literatura mai serioasă, evident că Paulo Coelho este printre autorii pe care i-am citit recent. Am să supăr o prietenă, dacă nu voi spune că citesc cartea pe care mi-a dăruit-o, „Homo Aggressivus” de Dorian Furtună. Totuși, e o lucrare științifică și ai nevoie de cap limpede ca să pătrunzi în esență. Mi-aș dori să am timp pentru mai multă relaxare intelectuală și, în fiecare zi, îmi promit că mâine îmi voi rezerva mai multe minute pentru aceasta. Nu însă întotdeauna reușesc „să-mi fac temele”. Uneori se întâmplă să adorm chiar înaintea fetelor mele…

„Hai să dormim, iubito, pe podea”

Anatol Șalaru, ministru al Apărării

M-ați luat pe nepregătite. Chiar nu citesc nimic acum, în afară de strategii și analize geopolitice. Pe timpuri citeam carte după carte și nu făceam alegere între volumele bune. Dar acum gata, nu am timp. Ultimele trei cărți pe care le-am citit până a deveni ministru au fost: „Toamna patriarhului” de Gabriel Garcia Marquez. „Oameni și șoareci” de John Steinbeck și „Vreau să distrug universul” de Eugen Cioclea. Din Cioclea îmi place foarte mult poezia „Hai să dormim, iubito, pe podea”. E mare păcat și faptul că Internetul scade interesul față de literatură. Recent, mi-am cumpărat dintr-o librărie vreo zece cărți și le-am pus pe masă, pregătindu-le pentru când voi avea timp liber.

Codurile lui Ceban

Veaceslav Ceban, viceministru de Interne, fost director general al DIP

Ultimele trei cărți pe care le-am citit și le citesc în continuare sunt Codul Penal, Codul Civil și Codul Jurisdicției Constituționale. Acum citesc Codul Penal, pentru că trebuie să-l știu întotdeauna. Am glumit. Dacă nu vă supărați, poate reveniți peste o oră. (Ceban nu a mai răspuns apelurilor noastre).

Un șef de la CNA nu lasă cartea din mână

Vadim Cojocaru, vicedirector al Centrului Național Anticorupție

În prezent, citesc „Gestapo” de Sven Hassel. Am citit și alte cărți captivante de acest autor despre epopeile celui de-al doilea război mondial în viziunea nemților. Anterior, am citit „Baltagul” de Mihail Sadoveanu și „Fandorin” de Boris Akunin. Ultimul roman e despre detectivul Erast Fandorin, care, prin anchetele sale, zguduia Rusia Țaristă. Prefer literatura de acțiune și cea despre călătorii și, respectiv, mai puțin romantică. De obicei, citesc în fiecare seară, înainte de culcare, măcar câte cinci, șase pagini. Consider că omul care nu citește nu se perfecționează și rămâne vechi, același întotdeauna.

Adjunctul lui Gurin este interesat de serviciile secrete sovietice

Eduard Harunjen, prim-viceprocuror general

În ultima perioadă, citesc doar sute de dosare penale și articole din ziare. De vreo trei ani, n-am pus mâna pe nicio carte de literatură artistică. Dacă interpretăm problema altfel și apreciem fiecare dosar ca pe o istorie scrisă a cuiva, aș putea să mă mândresc în această privință. Însă vă dați seama că un dosar nu se citește, ci se studiază. Astă vară, când am avut concediu, am citit o serie de cărți documentare de Victor Suvorov, fost ofițer al Direcției Generale de Informații a Ministerului Apărării al URSS. „Acvariul. Cariera și defecțiunea unui spion sovietic” descrie activitatea autorului în serviciile de spionaj militar sovietice și metodele de tortură aplicare de către acestea. O altă carte din aceeași serie este „Spărgătorul de gheață” despre modul, cauzele și autorii declanșării celui de-al Doilea Război Mondial, precum și despre relația Stalin-Hitler. Este o analiză bazată pe documente secrete, la care Suvorov spune că a avut acces. În „Eliberatorul”, autorul povestește cum a văzut el, în calitate de ofițer al armatei sovietice, intervenția trupelor URSS în Cehoslovacia din 1968. Prefer literatură documentară și la aceasta și-a pus amprenta și meseria mea, probabil. În anii de școală și studenție, când eram liber în gândire și nu aveam atâtea probleme, am citit foarte mult, în special cărți de istorie.