Pe 27 iunie venea cel de al doilea ultimatum. Românii trebuiau să retragă administrația românească, altfel Rusia ataca România. Germania se exprimase deja pentru susținerea inițiativei Rusiei, iar Anglia le-a spus românilor că e vorba de o cedare provizorie. Doar Turcia și-a exprimat sprijinul pentru România în cazul unui conflict armat cu Rusia. În această situație Consiliul de Coroană a votat cedarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord, cu șase voturi împotriva cedării: basarabeanul Ștefan Ciobanu, Silviu Dragomir, Victor Iamandi, cunoscutul istoric Nicolae Iorga, Traian Pop și Ernest Urdăreanu. A mai fost o abținere, iar restul au votat pentru evitarea războiului.
E evident că sfidarea Rusiei ar fi dus la război. Întrebarea pe care o pune Neagu Djuvara, pe drept, e dacă românii ar fi avut mai multe victime în cazul refuzului decât a avut în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Probabil că nu. Oricum, România ar fi pierdut Basarabia și Bucovina și dacă încerca să se opună, dar cel puțin nu ar fi cedat teritorii fără un foc de armă. Însă cred că adevăratul motiv al celor care au votat cedarea a fost spaima că rușii nu se vor opri doar la Prut în cazul unui conflict deschis pentru Basarabia. Indiferent ce ar fi putut fi, acum vedem ceea ce a fost. Unii o numesc ocupație rusească, alții eliberare. Nu mai spun pentru cine e eliberare, fiindcă știe toată lumea.
E o ironie istorică, de proporții foarte mici totuși, că se împlinesc 75 de ani de la acest moment istoric exact când are loc al doilea tur de scrutin al alegerilor locale. O ironie e și faptul că cei doi candidați rămași în cursă pentru capitală, unde locuiește aproape jumătate din populația țării, sunt unul clar prorus, celălalt clar proromân.
Mulți sunt împotriva lui Dorin Chirtoacă dând vina ba pe echipa lui, ba pe puținele realizări în cele două mandate anterioare. Deși e clar că nimeni nu îl poate acuza de furt, rea-credință etc. Niciunul dintre acești oponenți nu a stat să judece echipa Zinei și nici să facă un calcul aplicat pe realizările lui Chirtoacă vizavi de bugetul penibil de mic (alocat de conducerea țării) al Capitalei. Cele mai multe acuzații legate de terenuri pierdute de primărie sunt nefondate. Fiindcă acele terenuri, majoritatea, au fost date înainte de 2007.
Zinaida Greceanîi, de cealaltă parte, „eliberatoarea" de acum 75 de ani, vine după un istoric mai mult decât dubios: eșecul ca ministru al Finanțelor (explicabil prin incompetența unei studente mediocre în studii economice); apariția soțului ei în raportul Kroll – probabil punctul cel mai grav în contextul actual, fapt care o așază pe aceeași linie cu Shor și Usatîi; o campanie electorală la parlamentare bazată pe postere cu Vladimir Putin și nu în ultimul rând povestea macabră din aprilie 2009 care i-a adus în mediul virtual numele de Zina Carabina.
Mai adaug un lucru, revenind în zona de comparație care îmi place în mod deosebit: fotbalul. Probabil știți (sau nu) că în fotbal sunt două situații: să joci la privat, reprezentând un club, adică așa cum ai lucra la Moldcell, iar de acolo poți pleca oricând la altă „firmă", dar și să joci la echipa națională, reprezentând țara, ca și cum ai lucra în Parlament. Atunci când reprezinți țara se știe clar că nu poți opta pentru alta. Dacă ai îmbrăcat tricoul unei naționale, rămâi toată cariera la naționala respectivă. O regulă care nu ar strica să fie aplicată partidelor politice ca să scăpăm odată de turismul electoral pe care l-au adoptat mulți politicieni de la noi. Să nu mai vedem foștii comuniști la PSRM sau PD. Să îi vedem pe toți ca pe Chirtoacă la PL. Dedicați și hotărâți. Să nu îi mai vedem scuipând în treuca din care au mâncat ani de zile.
Tu ce votezi pe 28?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
