Figuri de tristă amintire, precum Lucinschi, Urecheanu, Voronin şi Dodon, s-au aliniat sub steagul statului captiv pentru a ieşi nevinovaţi, curaţi ca lacrima.
Despre această stare de fapt (status captivus) au convenit chiar şi Dumitru Diacov cu Vladimir Voronin, într-o discuţie, după cum a mărturisit primul. Nu le-a venit să creadă că ei au muncit de 24 de ani pentru a ajunge la această stare. Într-adevăr, e o mare performanţă să te rabde lumea atâta timp în fruntea unui stat şi viitorii lideri prefiguraţi să fie tot din cercurile tale de hoţi. Dar de vină nu este, cum spune Diacov, instabilitatea partidelor politice şi disensiunile din cadrul fostelor Alianţe. Nici „reformele neterminate, oligarhizarea politicului și proasta conştientizare a contextului geopolitic” cum descriu experţii. Vina, la fel ca şi criza, este una sistemică.
Actualul ambasador al României în Germania, jurnalist şi fin observator al spaţiului pruto-nistrean, Emil Hurezeanu, a sumarizat bine această stare de captivitate reală: „Pentru Moldova orice proiect strategic mai mare ar fi însemnat un da sau un nu în favoarea unirii cu România, în favoarea intrării în Europa sau în favoarea orientării definitive către Rusia. Or oamenii s-au ferit, politicienii au vrut să aibă propria lor provincie, care a fost acest stat și care a fost capturat”.
Prizonieratul în care sunt ţinuţi cetăţenii nu este în mâna lui Plahotniuc, Filat sau Shor, azi, Snegur, Lucinschi şi Sangheli ieri, ci în gratiile de la Prut care ţin o parte din cetăţenii unei naţiuni de drepturile lor fireşti: bunăstare, securitate, demnitate umană.
Alde Lucinschi sunt doar complici, instigatori, care prin mass-media, manipulare şi propagandă, se joacă cu mintea oamenilor: „Chiar dacă ar fi unirea, cine ar vrea să ne ia cu toată gâlceava care este aici. Noi am avut perioade mai bune în acești 25 de ani. Noi trebuie să ne astâmpărăm, să ne liniștim, să începem a face țara, să muncim și atunci și atunci vom vedea că viitorul va fi mai bun”, a declarat recent Petru Lucinschi într-un interviu!!! A minţi în continuare cu neruşinare că există o alternativă politică pentru statul separatist R. Moldova, care va face curăţenie şi va duce statul spre o altă soartă este instigare la crimă! Dar putem şi noi să facem contra-propagandă. De fiecare dată când auzim stat captiv, rămâne să spunem – UNICA SALVARE, UNIREA.
Un alt complice la captivitatea statului R. Moldova (şi la furtul de la Banca de Economii, şi la toate nelegiuirile comise în toţi aceşti ani) este Igor Dodon, care a început să se sperie. Preşedintele PSRM a declarat că pe fundalul crizei social-politice şi economice din RM, creşte numărul unioniştilor. El a făcut referire la rezultatele sondajelor închise pe care le realizează formaţiunea sa.
Nu fac acuma un tratat de istorie, dar prima oară când moldovenii au fost luaţi în captivitate a fost în 1812. Răpirea brutală, prin arme, s-a repetat în 1940 – asta înseamnă să fii un stat captiv! Iar consecinţele le vedem şi trăim azi. Corupţia nu este cauză, ci efect. Sărăcia, la fel! Pentru că populaţia e ţinută departe de trunchiul sănătos care acum are şi justiţie, şi dezvoltare, şi stabilitate.
Singura formă de a se face dreptate este refuzarea din faşă a oricărei alte alternative politice şi geo-politice şi distrugerea graniţei de la Prut.
Statul R.MOLDOVA ESTE CAPTIV. ELIBERAŢI-L!
