Ce trebuie să știi ca să poți obține subvenții în agricultură (IV)
Astfel, puteți depune dosarul la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură pentru măsura 4 de sprijin „Stimularea investiţiilor pentru producerea legumelor pe teren protejat (sere de iarnă, solarii, tuneluri)”, care are drept obiective: implementarea şi dezvoltarea tehnologiilor avansate de producere a legumelor pe teren protejat; creşterea volumului de producţie a legumelor şi îmbunătăţirea calităţii la nivelul standardelor internaţionale; sporirea valorii adăugate şi a eficienţei economice pe lanţul valoric de producere a legumelor pe teren protejat; precum și sporirea veniturilor producătorilor agricoli şi diminuarea sărăciei în mediul rural.
Domeniul de acţiune
Sprijinul este acordat pentru compensarea parţială a costului modulelor de sere, echipamentului, utilajului, materialului de construcţie şi de acoperire pentru sere, solarii, tuneluri, materialului neţesut pentru acoperirea plantelor de tip AGRYL, achiziţionate pe parcursul anilor 2013-2014, date în exploatare începând cu 1 noiembrie 2013. Suprafaţa minimă eligibilă în cadrul prezentei măsuri este de 0,03 ha.
Potrivit Regulamentului cu privire la aprobarea modului de repartizare a mijloacelor fondului de subvenționare a producătorilor agricoli pentru anul 2014, se permite subvenţionarea materialului de acoperire pentru sere, solarii şi tuneluri a căror grosime va constitui cel puţin 150 microni o dată la 3 ani pentru una şi aceeaşi suprafaţă.
Mărimea sprijinului acordat se calculează sub formă de compensaţie din costul materialului și echipamentelor procurate, conform facturilor, după caz, invoice-urilor, declaraţiilor vamale de import în proporţie de:
– 75% – pentru grupuri de producători;
– 60% – pentru restul producătorilor agricoli, dar nu mai mult de 5 mln. lei pentru unul şi acelaşi beneficiar.
Pentru suprafeţele de teren protejat, destinate obţinerii producţiei agricole ecologice, precum şi pentru suprafeţele de teren protejat, înfiinţate de fermierii tineri mărimea subvenţiei se va majora cu 10% din valoarea investiţiei eligibile.
Actele necesare
Documentele solicitate suplimentar la obţinerea sprijinului pentru compensarea costului modulelor de sere, echipamentului, utilajului, materialului de acoperire şi de construcţie pentru sere, solarii, tuneluri, materialului neţesut pentru acoperirea plantelor de tip AGRYL sunt următoarele:
– copia de pe facturile, iar în cazul materialelor importate – copia de pe invoice-urile şi declaraţiile vamale de import;
– actul de construcţie a serei, solariului, tunelului, actul de instalare a modulelor de sere, utilajului, echipamentului, materialului de acoperire a serelor, solariilor, tunelurilor, precum şi a materialului neţesut pentru acoperirea plantelor, aprobat de şeful direcţiei raionale pentru agricultură şi alimentaţie şi reprezentantul secţiei/serviciului teritorial al Agenţiei;
– copia de pe schiţa sau proiectul de amplasare a construcţiei pe teren, în cazul modulelor de sere, echipamentului, utilajului, materialelor de construcţie a serelor, solariilor;
– copia de pe ordinul de plată privind achitarea integrală a costului modulelor de sere, echipamentului, utilajului, materialului de acoperire şi de construcţie pentru sere, solarii, tuneluri, materialului neţesut pentru acoperirea plantelor de tip AGRYL;
– producătorii agricoli din cadrul sistemului de inspecţie şi certificare a producţiei agroalimentare ecologice vor mai prezenta: fişa de înregistrare a agentului economic în agricultura ecologică; raportul de inspecţie, eliberat de organismul de inspecţie şi certificare în agricultura ecologică; autorizaţia privind acceptarea implementării perioadei de conversiune; contractul de colaborare cu laboratorul biologic; rezultatele analizelor de sol, eliberate de un laborator acreditat; planul terenului supus conversiunii, aprobat de inginerul cadastral; copia de pe actele de constituire în cazul grupurilor de producători; precum și copia de pe certificatul de înmatriculare sau de pe cel provizoriu al tehnicii, după caz.
Beneficiarul de subvenţie în cadrul măsurii 4 de sprijin nu este în drept să înstrăineze timp de 3 ani obiectul subvenţionării de la data semnării contractului de acordare a sprijinului financiar. În caz de înstrăinare, beneficiarul este obligat să restituie suma subvenţiei.
Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA)
AIPA a fost creată prin Hotărâre de Guvern la începutul lui 2010 și este un organ administrativ, subordonat Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, responsabil de gestionarea resurselor financiare destinate pentru susţinerea producătorilor agricoli, monitorizarea repartizării acestora şi evaluarea cantitativă şi calitativă a impactului generat de măsurile de susţinere a agricultorilor de către stat.
Informația privind procesul de transmitere şi recepţionare a dosarelor, verificarea eligibilităţii dosarului conform prevederilor regulamentului privind modul de utilizare a mijloacelor fondului pentru subvenţionare a producătorilor agricoli, precum şi modul de întocmire a acestora poate fi solicitată, pe fiecare măsură în parte de la Direcţia Administrare şi Control din cadrul AIPA.
Funcționarii Direcţiei Administrare şi Control, responsabili pentru fiecare măsură de sprijin, sunt, după cum urmează:
Lucia Timofti – Măsura 1, Măsura 10;
Dulsineia Bîlici – Măsura 3;
Stela Mavrodi – Măsura 5;
Maria Baciu – Măsura 4, Măsura 6, Măsura 8;
Nicoleta Ursu – Măsura 2, Măsura 7, Măsura 9.
Informația privind concursul de selecţie a beneficiarilor de subvenţie, executarea procedurii de autorizare, precum şi modul de semnare a contractelor între beneficiarii selectaţi pe de o parte, iar pe de altă parte Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură, poate fi solicitată apelând la Direcţia Autorizare Plăţiю
Contacte:
Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură
mun. Chişinău, bd Ştefan cel Mare şi Sfânt 162
Pentru informații: (022) 21-28-30 sau aipa.md;
stela.mavrodi@aipa.md; lucia.timofti@aipa.md; dulsineia.bilici@aipa.md; maria.baciu@aipa.md; nicoleta.ursu@aipa.md.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!