Yoghinul vrea ceea ce mai puţin sau mai mult vrem cu toţii, cel mai adesea poate fără să ştim foarte clar. El aspiră frenetic să se îmbrăţişeze cu microcosmosul sau conştientizat cu macrocosmosul sau cu Universul care întotdeauna îl îmbrăţişează, el caută să cuprindă cuprinderea infinită ce îl cuprinde neîncetat.
Prin urmare, yoghinul vrea să îmbrăţişeze şi năzuieşte să cuprindă cuprinderea ce îl cuprinde. Fie că suntem yoghini sau fiinţe umane comune, fără preocupări spirituale deosebite, conştient sau nu, suferim cu toţii de a nu putea să fim TOTUL. O asemenea aspiraţie spontană către totalitate se manifestă prin tendinţa de a îngloba mediul ambiant, de a-l absorbi în tine.
În YOGA aceasta se numeşte trecerea mediului extern în mediul intern al universului nostru lăuntric, iar omologarea acestei reflectări depline va fi nemijlocit autentificată în noi prin apariţia unei armonii inefabile ce va fi trăită sub forma unei fericiri oceanice cu nuanţări nesfârşite.
Trecerea mediului extern în mediul intern este, s-ar părea, intrarea în condiţia lui „A FI”. Aici trebuind să se înţeleagă că dăm un sens plin lui „A FI”. În ordinea biologică, o primă încercare de a intra în condiţia de „A FI” este FOAMEA. Ea este însă o încercare ratată, pentru că trecerea mediului extern în mediul intern se realizează parţial şi ia forma simplei asimilări. Urmează apoi RESPIRAŢIA, pe care yoghinii o glorifică ca pe un mod foarte important de acces la fiinţă, deoarece permite o gamă nesfârşită de efecte extraordinare, dar şi aceasta rămâne tot la nivelul asimilării, cu toate că este o asimilare mult mai amplă.
În ordine biologică, iubirea plenară, erosul pare singura ilustrare deplină a lui „A FI”.
Pentru că în momentele realizării sale supreme complete, nelimitate, erosul beatific este, analogic vorbind, Sângele pe care îl preiei sau îl predai, deci însăşi specia, odată cu celelalte realităţi caracteristice, cu alte cuvinte, mediul extern – devenite toate interioritate. Este aici prezent în misterele fascinante ale erosului triumfător, ca în orice reuşită de „A FI”, un mod de a-ţi îmbrăţişa transcendenţa. Căci sângele, ca şi orice mediu intern, este dincolo de purtător, el rămâne transcendent în imanenţa lui.
Există întotdeauna în spiritualitatea autentică (şi nu în simpla dorinţă de a te preocupa superficial de spiritualitate, de a fi constant, parţial ÎN ea) un mod de a obţine întregirea prin asimilarea restului care îţi lipseşte şi care te împiedică să te împlineşti, sau, cu alte cuvinte, SĂ FII TOTUL.
Yoghinul vrea în fond ca prin intermediul contribuţiilor, aspiraţiilor, trăirilor şi ideilor sale să asimileze mediul extern ajungând să îmbrăţişeze, graţie acestei oglindiri lăuntrice profunde, tot ceea ce îl îmbrăţişează: natura, comunitatea, planeta, Universul şi chiar pe Dumnezeu însuşi (aproape).
Yoghinul vrea aproape cu toată puterea fiinţei sale, pe deplin, ceea ce, mai mult sau mai puţin, vrem cu toţii: o dezminţire, o unificare, o ieşire din cotitura singurătăţii în care te simţi îmbrăţişat şi limitat fără să îmbrăţişezi şi să cuprinzi, la rândul tău.
Timpul Suplimentul Femeia
