CEC: 2073 secţii de votare vor fi deschise pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie

Potrivit CEC, pentru buna organizare şi desfăşurare a acestui scrutin vor fi antrenaţi în operaţiuni electorale 17682 funcţionari electorali, dintre care 317 în consiliile electorale de circumscripţie, iar ceilalţi în birourile electorale ale secţiilor de votare.
Menționăm că, alegerile legislative din 2014 în Republica Moldova vor avea loc pe data de 30 noiembrie. Potrivit legislației, mandatul deputaților este de patru ani, de la data ultimelor alegeri ordinare. Alegerile pot fi organizate în decurs de maximum trei luni de la expirarea mandatului actualului Parlament, ceea ce înseamnă până la 28 februarie 2015.
Sunt puse în joc toate cele 101 de locuri din legislativul Republicii Moldova. Distribuirea mandatelor se face în sistem proporțional, pe liste, toate raioanele țării constituind o singură circumscripție electorală, în care pragul electoral este de 6% pentru listele de partid și de 2% pentru candidații independenți.
Pentru formarea guvernului, un partid sau o alianță are nevoie să obțină 51 de mandate (50%+1), iar pentru alegerea președintelui țării, 61 de mandate (60%+1).
Peste 2000 de persoane vor monitoriza alegerile din partea organizației neguvernamentale Promo-Lex[3]. Asociația este prima care s-a înregistrat în calitate de observator în cadrul scrutinului.
Rețeaua de observatori pentru procesul de monitorizare a alegerilor include 41 de observatori pe termen lung, 32 de observatori pe termen mediu și aproximativ 2000 de observatori pe termen scurt. Cei aproximativ 2000 de observatori pe termen scurt vor activa în ziua alegerilor și vor acoperi toate secțiile de votare din RM.
sursa: timpul.md