Cel mai vechi muzeu din lume a fost întemeiat în urmă cu peste 2500 de ani. Cine l-a înființat și unde s-a petrecut acest lucru / FOTO
În anul 1925, în vreme ce efectua cercetări arheologice asupra unui palat aflat la periferia anticului oraș Ur, edificiu construit în jurul anului 550 î.Hr. de către regele Nabonidus – ultimul conducător al Imperiului Neo-Babilonian, arheologul Charles Leonard Woolley a făcut o descoperire neașteptată, de o importanță majoră: cel mai vechi muzeu din lume.
În câteva camere interconectate din interiorul palatului antic, echipa de arheologi a lui Sir Woolley a descoperit o serie de obiecte care, în mod evident, erau cu mult mai vechi decât clădirea care le adăpostise. Unele dintre artefacte erau mai vechi chiar și decât însuși Imperiul Neo-Babilonian (Noul Imperiu Babilonian), în a cărui perioadă fuseseră strânse laolaltă, în scopul păstrării și protejării lor, după cum procedează și întemeietorii de muzee de azi.
În colecția celui mai vechi muzeu din lume, întemeiat cu circa 2550 de ani în urmă, se aflau obiecte dintre cele mai diverse, printre care: o statuie antropomorfă de piatră inscripționată cu numele unui rege sumerian din perioada 2029-1989 î.e.n., tăblițe de lut ars provenite din orașul sumerian Larsa (de la 1700 î.e.n.), o piatră de hotar de la 1400 î.e.n. – cu simboluri ale zeilor sculptate pe suprafața sa etc.
Ulterior, a reieșit că obiectele găsite în clădirea celui mai vechi muzeu din lume au făcut parte dintr-o colecție vastă, constituită de către fiica regelui Nabonidus, prințesa Ennigaldi. În vremea Imperiului Neo-Babilonian, a existat un prim muzeu al lumii, dar au mai existat și… arheologi. Rolul de arheologi le revenea unor slujitori de la curtea regelui, cărora le fusese încredințată sarcina de a efectua excavații în zonele în care s-au aflat edificiile publice ale imperiilor sau regatelor care s-au succedat în zonă, în scopul obținerii de obiecte de importanță istorică. Se presupune că unele dintre obiecte au fost excavate de către slujitorii regelui Nabucodonosor II, cel mai puternic conducător al Imperiului Neo-Babilonian.
Se pare că încăperile în care erau adăpostite obiectele străvechi rămase de la sumerieni au fost construite la solicitarea prințesei Ennigaldi – personalitate influentă a epocii sale, care se ocupa personal de îmbogățirea colecției celui mai vechi muzeu din lume, precum și de conservarea obiectelor ce făceau parte din această colecție.
Sursa: cunoastelumea.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!