Social

Cetăţeanul informat e un bun… aliat

„Cetăţeanul în primul rând” este un proiect iniţiat şi implementat, deja de trei ani, de Fundaţia germană „Friedrich Ebert” (FES), reprezentanţa din R. Moldova. Scopul primordial al proiectului este organizarea seminarelor şi a activităţilor de promovare a democraţiei participative, în cadrul cărora cetăţenii din satele RM, împreună cu reprezentanţii autorităţilor publice locale, învaţă despre elementele democraţiei, importanţa accesului la informaţie, a transparenţei administrative şi metode de consultare şi implicare a cetăţenilor în procesul de luare a deciziilor.

În debutul conferinţei, Ana Mihailov, coordonatoarea de program a Fundaţiei „Friedrich Ebert” la Chişinău, a ţinut să menţioneze că democraţia îşi găseşte loc în acea societate, care pune accent pe parteneriatul dintre cetăţeni şi administraţie. „Ne-am propus, prin acest proiect, să diminuăm distanţa dintre administraţie şi cetăţeni şi să găsim căi de cooperare şi comunicare, astfel încât cetăţeanul să conştientizeze actul guvernării şi să se implice plenar în luarea deciziilor”.

La rândul său, Sofia Ursul, una dintre expertele proiectului, a spus că scopul acestuia a fost dezvoltarea spiritului cetăţenesc şi ridicarea nivelului de cultură politică a cetăţeanului. „Comunităţile s-au organizat şi au înţeles cât de important este accesul la informaţii şi transparenţa administrativă. Fără informare, cetăţeanul nu ştie că trebuie să se implice, iar fără o informare veridică acesta nu ştie cum să gândească şi ce să propună. Timp de trei ani, cât a durat proiectul, avem înregistrate multe rezultate pozitive care constituie rodul celor 31 dezbateri publice desfăşurate în 17 localităţi. Tot în această perioadă au fost create două ziare locale, zece buletine informative şi un post de radio local. Iar Satele Mateuţi, Ţiganca şi Boşcana şi-au creat propriile pagini web”. Mai jos, vă oferim şi câteva exemple.

Un dialog mai bun cu locuitorii satului

La Mateuţi, r-l Rezina, piatra de temelie a proiectului a fost pusă în 2008. De la primele întâlniri cu experţii proiectului, cetăţenii au înţeles că transparenţa activităţii administraţiei publice locale, accesul la informaţie şi implicarea în soluţionarea problemelor publice le va îmbunătăţi condiţiile de trai. „Un prim eveniment de amploare pentru noi a fost inaugurarea primului panou informaţional în faţa primăriei, ne-a spus Vasile Nicolai, consilier local în satul Mateuţi. Am fost curioşi să aflăm cum trebuie să arate un panou şi la ce serveşte el”. Apoi, în 2009, panouri au fost instalate în mai multe zone ale satului, în faţa şcolii şi a punctului medical. „Acum avem şapte panouri informative”, spune cu mândrie consilierul.

Convingerea că e bine să fii informat le-a fost întărită sătenilor din Mateuţi şi în cadrul dezbaterilor publice din timpul campaniei electorale din 2009. Căci dacă, de regulă, reprezentanţii câtorva partide pot fi văzuţi împreună doar la televizor, acest proiect le-a permis oamenilor să discute pe viu, cu mai mulţi politicieni, chiar în satele lor. „Apoi, spune Vasile Nicolai, „înarmaţi” cu cunoştinţele acumulate la seminarele de instruire, am luat decizia de a edita buletinul informativ „Obiectiv”, prin intermediul căruia toate dispoziţiile primarului şi deciziile consiliului local sunt aduse la cunoştinţa locuitorilor”. Anul 2010 a venit cu o nouă inovaţie: pagina web a Mateuţiului, de care se bucură mult locuitorii satului, dar mai ales cei plecaţi peste hotare. „Informaţiile plasate pe acest site nu sunt doar oficiale, ci diverse şi complexe. Ne putem, la fel, bucura de ziarul „Glasul”, care conţine şi reportaje de la diferite evenimente, puncte de vedere, interviuri cu sătenii etc.”, spune Nicolai.

Efectuând un simplu calcul, ne putem da seama că mateuţenii şi-au îmbogăţit considerabil spectrul informaţional: aproximativ 100 de persoane au acces la pagina-web; „Glasul”, chiar dacă se editează în doar 100 de exemplare, e transmis din mână în mână; cele şapte panouri informative acoperă teritoriul întregului sat şi, împreună, toate acestea asigură accesul la informaţie oricând şi oriunde.

„Suportul informaţional oferit de proiectul „Cetăţeanul în primul rând” le-a ajutat consătenilor mei să înţeleagă că implicarea lor va schimba lucrurile în sat. Lecţiile proiectului au fost însuşite, iar în urma lor am „câştigat” un dialog îmbunătăţit cu locuitorii satului, care au învăţat să discute constructiv şi, astfel, să găsească soluţii pentru a rezolva problemele stringente”, a conchis consilierul Vasile Nicolai.

Diminuând distanţa dintre administraţie şi cetăţeni

Primarul satului Cârpeşti din raionul Cantemir, Ion Bâzu, este convins că locuitorii satului său erau cetăţeni informaţi şi până la implicarea în acest proiect, doar că „haotic şi prin metode primitive”. „De la implementarea proiectului, trecem prin toate etapele de pregătire a unei bune informări: identificarea problemei, metoda de organizare, crearea unui grup de iniţiativă, procesul propriu-zis de informare şi implicare a cetăţeanului. După primul seminar care a avut loc în sat, un grup de iniţiativă a venit la mine cu propunerea de a organiza o dezbatere publică în privinţa unei zone din centrul satului care este ameninţată de alunecări de teren. Am trecut prin toate etapele până la adoptarea unei decizii a consiliului sătesc. Am reuşit să realizăm lucrări ce nu aveau nevoie de investiţii financiare, cum ar fi: curăţarea terenului respectiv, plantarea arborilor şi arbuştilor. Problema încă nu a fost rezolvată, dar important este că populaţia a conştientizat că, dacă nu ne implicăm cu toţii, dacă nu dăm o mână de ajutor, casele din zona ameninţată se vor duce la vale”. Potrivit şefului administraţiei săteşti, cetăţenii au devenit mai activi după seminarele proiectului. „Acum oamenii participă activ la dezbateri publice pentru că ştiu că, astfel, pot rezolva probleme foarte importante. Iar participarea cetăţenilor la şedinţele comisiilor de specialitate ale consiliului local Cârpeşti contribuie la luarea unor decizii corecte şi în interesul cetăţeanului de către aleşii locali. Un cetăţean informat este aliatul meu”, a concluzionat Ion Bâzu.

Administraţia publică locală din satul Ţiganca, acelaşi raion Cantemir, îşi convoacă cetăţenii la dezbateri publice în toate chestiunile importante ce ţin de viaţa comunităţii. Primarului satului, Petru Gandrabur, spune că, pentru el, consultarea cetăţenilor a devenit o problemă de principiu. Iar pentru a spori numărul de cetăţeni informaţi, la Ţiganca se editează ziarul „Baştina”, despre care locuitorii satului spun că este mai bun, din punctul de vedere al calităţii şi al conţinutului chiar, decât cel raional. „Citim cu mai mare plăcere ziarul nostru, pentru că găsim în el răspunsuri la întrebările care ne frământă”, susţine primarul. Şi noi nu excludem că are dreptate. Iar, de curând Ţiganca a câştigat şi un proiect prin care va spori accesul cetăţenilor la informaţie şi prin intermediul bibliotecii…

„Intenţionăm să mergem în Transnistria”

Vasile Cioaric, un alt expert al proiectului, a declarat pentru TIMPUL că, timp de trei ani, de seminarele organizate în cadrul „Cetăţeanul în primul rând” au beneficiat 36 de sate, care au fost alese conform unor criterii simple: dorinţa localităţilor de a se implica în proiect şi necesităţile stringente ale lor. „Intenţionăm să mergem cu astfel de seminare şi în localităţile din stânga Nistrului – cel puţin, în cele aflate sub jurisdicţia R. Moldova. Acolo este o zonă specifică şi oamenii au nevoie, mai mult decât oricine, poate, de acces la informaţie”, consideră Vasile Cioaric. Implicat plenar în realizarea acestui proiect, expertul e convins că membrii unei comunităţi sunt mult mai puternici atunci când li se oferă posibilitatea de a-şi exprima opinia.

„Doar dezbătută public, o problemă îşi găseşte soluţia”, este crezul tuturor celor care au promovat „Cetăţeanul în primul rând”. Şi cum să combaţi această axiomă?

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *