Am zâmbit cu tristeţe. Fiindcă e extrem de interesant cum aşteptăm nu ştiu ce fel de tratamente speciale când trecem Prutul şi ne simţim ofensaţi când cineva îşi face datoria, însă când suntem în Moldova rămânem fără reacţie. Aici putem fi trataţi ca nişte cetăţeni de mâna a patra, nu ne ofensăm, sau oricum nu spunem asta.
Sunasem în ajunul plecării şi am rezervat două locuri la Iurtrans confort, pentru cursa de la ora 11. Ajungem acolo cu genţile şi când să urcăm, şoferul ne spune că nu sunt locuri. Cer lămuriri şi le primesc: a venit un grup de cinci şi l-a luat pe el. Spun, bine dom’le, dar am rezervat biletul. Şi ce dacă? Eu insist: de ce nu aţi sunat măcar înapoi să nu venim până aici? Asta e. Nu au sunat. Rezervarea o făcuse şi soţul, o confirmase şi vărul Igor, însă şoferul de la Iurtrans s-a răzgândit. Nu a sunat nici pe numărul soţului, nici pe al vărului să ne anunţe că ne-a anulat rezervarea.
M-am enervat foarte tare. Şi nu neapărat că mi se amâna plecarea, dar pentru că m-am săturat să văd că în Moldova toţi îţi trântesc uşa în nas. Cum au chef, cum le convine. În Moldova fiecare şofer e un şef. Fiecare secretară sau şefă de aparat e şef. Fiecare angajat de la pază e şef. Şi oamenii îndură. Îndură când li se anulează rezervările, când stau la cozi inumane pentru vreo amărâtă de adeverinţă, când cineva zbiară la ei. Şi nu ştii ce să faci ca să scapi de asta. Răspunzi înapoi şi cu asta basta. Însă drepturile noastre sunt la noroc. Dacă ai noroc rezolvi, dacă nu – nu.
Şi mitocănia se extinde pe toate palierele. Politicieni corupţi, poliţişti bătăuşi, primari ţicniţi. Iar şoferii sunt „nacealnici”. Noi nu putem schimba nimic. După ce eşti dat jos din microbuz, dacă nu găseşti altceva de făcut, te duci la următorul cu două ore înainte ca să fii sigur. Două ore pe care le-ai putea petrece acasă. Ne uităm neputincioşi la ştiri sau în jur şi ni se pare că toate se duc pe copcă. Ni se pare că nimic nu funcţionează cum trebuie în Moldova. Suntem umiliţi şi îmbrânciţi la fiecare colţ de stradă, la fiecare ghişeu. Şi încercăm să ne adaptăm.
Însă partea picantă a acestei poveşti e că imediat ce trecem graniţa devenim europeni şi ne simţim ofensaţi că Poliţia de Frontieră face controlul. O luăm personal „fiindcă suntem moldoveni”. Deşi alături de noi sunt verificate şi maşinile cu numere româneşti. Mergem pe tipologia copilului abuzat în familie, care cum trece pragul casei devine agresiv şi autoritar. Românii nu se poartă cum trebuie cu noi. Dar băieţii de la Iurtrans care îţi anulează rezervarea fără să te anunţe? La noi în ţară de ce suntem trataţi ca nişte cetăţeni de mâna a patra? Tot fiindcă suntem moldoveni? Fiecare uşă trântită şi fiecare ton ridicat, de care avem parte zilnic, sunt doar pentru că suntem moldoveni?
Nu ştiu ce se întâmplă, dar ştiu cum se pot sabota astfel de comportamente: refuzaţi serviciile celor care nu vă respectă, ieşiţi pe o uşă înainte să vi se trântească în nas şi nu aşteptaţi ca românii să facă pentru noi ceea ce ai noştri nu sunt în stare. Eu una nu voi mai merge în veci cu Iurtrans confort şi celor care mă vor întreba cum să ajungă la Bucureşti le voi spune: cu ăştia, nu!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
