ROMÂNIA

Cetățenia română poate fi obținută mai ușor. S-au simplificat procedurile

Astfel, pentru a veni în sprijinul solicitanților de servicii consulare, la propunerea MAE, a fost analizată și s-au înțeles împreună cu Autoritatea Națională pentru Cetățenie (ANC) eliminarea cerinței prezentării unor declarații în formă autentică la depunerea dosarului de redobândire a cetățeniei române, conținutul acestor declarații fiind inclus în formularul de cerere-tip adresată Președintelui Comisiei pentru Cetățenie, generat din sistemul informatic consular E-Cons și semnat olograf de către solicitant.

MAE precizează, într-un comunicat, că este vorba despre următoarele documente:

– declarația care atestă faptul că solicitantul nu întreprinde și nu sprijină acțiuni împotriva ordinii de drept sau a securității naționale a României și că nici în trecut nu a fost implicat în astfel de acțiuni;
– declarația referitoare la stabilirea domiciliului solicitantului;
– declarația din care să rezulte dacă solicitantul a mai depus o altă cerere de redobândire a cetățeniei române;
– declarația privind solicitarea transcrierii/înscrierii certificatului de naștere al minorului în registrele de stare civilă române din țară și din străinătate și a existenței sau nu a unui alt act reconstituit, în cazul dosarelor depuse de către părinți pentru minori. 

Începând cu luna iunie 2021, a fost aplicată o procedură simplificată în vederea creșterii numărului zilnic de acorduri eliberate de către șeful misiunii diplomatice/oficiului consular pentru persoanele cu domiciliul în străinătate care doresc să depună jurământul la sediul ANC din București.

Totodată, MAE informează că portalul www.econsulat.ro a fost actualizat și permite solicitanților să opteze pentru comunicarea corespondenței ANC prin mijloace electronice la depunerea cererilor de acordare/redobândire/renunțare la cetățenia română, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2021 de modificare a Legii cetățeniei române nr. 21/1991.

Sursa: sinteza.org

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *