Chirtoacă şi Dodon. Chirtoacă sau Dodon ?

Deşi, acum o săptămână, Dorin Chirtoacă a fixat corect „filosofia electorală” a actualei campanii pentru Primăria capitalei – anul acesta se va da bătălia între democraţie şi comunism – sloganul nu este valorificat, echipa sa, dar şi Chirtoacă personal, insistând asupra meritelor sale privind izbăvirea oraşului de mirosul urât. Astfel, el intră, riscant, în zona unde e mai tare oponentul său, Dodon. La fel stau lucrurile şi cu lauda privind performanţa aducerii troleibuzelor în Chişinău. Chirtoacă are şansa să câştige din primul tur, dacă reuşeşte să polarizeze electoratul pe principiul enunţat mai sus: bătălia dintre Chirtoacă şi Dodon este bătălia între Democraţie şi Comunism. Dacă nu se reuşeşte această polarizare, vom avea cu certitudine turul doi, iar în turul doi nimeni nu mai poate garanta victoria lui Chirtoacă.

Echipa lui Chirtoacă şi, din păcate, şi Chirtoacă personal au reuşit să facă unele gafe regretabile. Jocul de-a duelurile, invitarea lui Dodon la staţia de epurare şi la stadionul ruinat i-au adus bile albe lui Dodon, nu lui Chirtoacă. Nu asta aşteaptă electoratul lui Chirtoacă. Există alte cărţi pe care el le poate bate cu succes. Dodon e suficient de vulnerabil la mai multe capitole, vulnerabilităţi care nu sunt „valorificate” deloc de către Chirtoacă. Dodon i-a ridicat de mai multe ori mingea la fileu, Chirtoacă însă nu a observat-o. Deocamdată, Chirtoacă nu a spus niciun cuvânt despre cine este Dodon, ale cui interese politice şi economice le exprimă, ce forţe străine stau în spatele acestui „patriot moldovean”. Unele informaţii care s-au strecurat în presă despre aceea că „Dodon a fost desemnat candidat de Narîşkin” confirmă adevărul că (şi) anul acesta lupta pentru postul de primar al Chişinăului este lupta dintre orientarea prorusească şi cea proeuropeană a R. Moldova – asta, în definitiv, înseamnă bătălia dintre democraţie şi comunism. Astfel, electoratul Chişinăului va fi pus în faţa dilemei: ce va alege?
Speranţa că, în sfârşit, va veni un primar care va face ordine în Chişinău este, deocamdată, un vis frumos. Oricine ar veni în fruntea Chişinăului nu va putea face mai mult decât a făcut ori va face Chirtoacă. Foarte multă lume, care nu e încântată de performanţele lui Chirtoacă, va alege între democraţie sau comunism, Europa sau Rusia, fiind mai speriată de revanşa comunistă prin Dodon, decât de gropile de pe străzile Chişinăului. Cu gropile ne mai descurcăm cumva, dar cu Dodon în fruntea primăriei – nu. Dacă vine Chirtoacă la primărie şi R. Moldova îşi menţine cursul proeuropean, scăpăm de gropi; dacă vine Dodon, nu scăpăm nici de gropi, nici de comunismul rusesc al lui Voronin.

Înţelegând că voturile de pe stânga nu-i vor fi suficiente pentru a câştiga bătălia, Dodon încearcă să rupă ceva din zona de centru-dreapta a eşichierului politic. În acest scop, echipa lui Dodon încearcă să intoxice opinia publică, lansând mitul că între el şi Tkaciuk ar exista un război, că, dacă el câştigă alegerile, va rupe-o cu PCRM şi cu Voronin. Aceste „şopârle mediatice” au menirea să-l umanizeze pe Dodon, să-l prezinte drept un politician rezonabil şi pragmatic care deja a rupt-o cu „moldovenismul primitiv”, cu Voronin şi cu Moscova. Realitatea însă e alta: Dodon este omul lui Voronin şi Tkaciuk, scula Moscovei şi un duşman „altoit” al românismului.

Scriam zilele acestea că Chişinăul niciodată nu a votat personalităţi concrete, ci simboluri. De la Urechean încoace, electoratul din Chişinău a creditat mai puţim calităţile profesionale, competenţa şi profesionalismul candidaţilor, prioritate acordând apartenenţei lor politice; întrebarea pe care şi-o pune alegătorul nu e „ce poate face” candidatul, ci „al cui e”. La timpul său, Urechean a fost preferat fiindcă „era al nostru”, nu al comuniştilor. Pe acest principiu a fost ales şi Chirtoacă acum patru ani. Astfel, votul chişinăuienilor va fi şi anul acesta unul sută la sută politic şi chiar geopolitic. Dodon nu va fi votat de electoratul democratic nu pentru că ar fi mai neprofesionist decât Chirtoacă, ci deoarece „e comunist şi e al ruşilor”. Şi invers, Chirtoacă nu va fi votat de electoratul rusolingv şi nostalgic nu pentru că ar fi mai slab decât Dodon, ci deoarece „este al românilor”. În condiţii normale, o asemenea abordare nu e normală. În condiţiile de astăzi însă, când lupta dintre democraţie şi comunism nu s-a încheiat, când disputa geopolitică „Est-Vest” şi cea identitară „moldoveni-români” nu a dispărut de pe agendă, votul politic (geopolitic) este singurul justificat din punctul de vedere al intereselor naţionale strategice ale R. Moldova.

Repet: următorul primar al Chişinăului va fi ales prin vot politic (geopolitic). Cine va fi acesta – Chirtoacă sau Dodon? – depinde de faptul care dintre ei va fi mai convingător şi va exploata cu mai multă pricepere şi eficienţă dispoziţiile politice ale electoratului. Chirtoacă şi Dodon au prieteni diferiţi, dar un singur duşman comun – electoratul indiferent, plictisit şi de politică, şi de geopolitică, pe care nu-l mai sperii nici cu gropile şi murdăria din Chişinău, nici cu ruşii şi nici cu românii. Acestui electorat trebuie să-i fie consacrate cele trei săptămâni care au mai rămas până la 5 iunie.