Chirtoacă și echipa de la Primărie au depus flori la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt (FOTO)
La eveniment a participat şi primarul oraşului Cernăuţi, oraș care se înfrățește cu municipiul Chişinău, şi reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditaţi la Chişinău.
Primarul general, Dorin Chirtoacă, a declarat că soarta noastră este în mâinile noastre, iar după aproape 8 ani de activitate în calitate primar a constatat că se poate trece prin greutăţi, prin reforme şi poate exista dezvoltare. „Depinde dacă vom avea înţelepciunea necesară să continuăm acest drum al dezvoltării Chişinăului. La 578 de ani de la prima atestare documentară, Chişinăul este un oraş tânăr, foarte tânăr în comparaţie cu toate oraşele europene, dar este un oraş care trebuie să ajungă din urmă oraşele din Europa şi să aibă standarde de viaţă plăcute pentru oameni”, a menţionat edilul.
sursa: ipn.md