Istoricul Iurie Colesnic crede că aici treptat se naşte un oraş-dormitor. În acelaşi timp, el se întreabă dacă mai putem salva ceva. „Da. Mai putem. Dar pentru aceasta trebuie să ne uităm atent în oglinda trecutului, să citim cu luare aminte gândurile înaintaşilor şi să descoperim faţa adevărată a Chişinăului, readucându-l din amintire în realitate”, răspunde tot el. Iar drept dovadă ne aduce volumul „Chişinăul din amintire”, lansat în această săptămână, unde găsim date unice despre oraşul nostru de la începuturi până în prezent – cine şi ce a stat la bazele urbei, precum şi o colecţie de fotografii vechi, pe care le prezentăm şi cititorilor noştri…

Alexandru Bernardazzi, italianul care ne-a creat stilul

Alexandru Bernardazzi, arhitect-şef al Chişinăului între anii 1856 şi 1878, este cel care a reuşit să dea Chişinăului un stil. Şi dacă se poate vorbi despre un Chişinău istoric autentic, acesta e meritul lui. Descendent dintr-un neam de arhitecţi italieni, purta simţul frumosului în gene şi-l cultiva ca pe ceva firesc. A lăsat amprentele sale asupra Chişinăului şi asupra Odesei. Clădirile proiectate de el au devenit patrimoniu naţional. Fapt care nu s-a întâmplat şi cu mormântul său. Lăsând prin testament rugămintea de a fi înhumat la Chişinău, lângă mama sa, urmaşii lui, care erau tot arhitecţi, i-au îndeplinit ultima dorinţă. La Cimitirul Central el construise cavoul familiei, un monument funerar de toată frumuseţea, dar comuniştii sovietici au decis ca pe acel loc să fie Cinematograful „40 de ani ai Comsomolului Leninist” şi un monument în memoria eroilor comsomolişti. Astfel, locul veşnicei odihne a celui mai strălucit arhitect a fost profanat şi unde se află osemintele lui nu se ştie…

Sala Eparhială

Sala Eparhială sau cum s-a mai numit în epocă, Casa Arhiepiscopului Serafim, după numele lui Serafim Ciceagov care a ctitorit-o, a fost construită într-un an de zile (1910-1911) după proiectul arhitectului Gheorghe Cupcea. Era cea mai bună sală de concert din Basarabia, în anii ’30 fiind dotată cu reţele electrice. Aici aveau loc cele mai importante evenimente ale epocii, din care vom menţiona unul singur: în 1917, în perioada 20-28 octombrie, aici şi-a ţinut lucrările Congresul Militarilor Moldoveni. Această primă întrunire a militarilor a decis soarta de mai departe a Basarabiei, prin hotărârea Congresului a fost format primul parlament al Basarabiei – Sfatul Ţării. Însă, în 1941, autorităţile sovietice în retragere au aruncat clădirea în aer, astfel fiind distrusă una dintre cele mai frumoase clădiri ale Chişinăului.

Iosif Gasket, francezul care ne-a adus simfonia

Pentru oaspeţii capitalei rămâne un mister existenţa unei arhitecturi tumultoase în partea veche a oraşului, a unei foarte rigide în partea centrală şi o apoteoză în contopirea cu periferiile de odinioară. Meritul acestei simfonii arhitectonice se datorează unui francez naturalizat în Rusia, Iosif Gasket (1800, Odesa – 1878, Chişinău). A devenit arhitect al Chişinăului într-o perioadă a marilor căutări (1826-1836), când guvernatorul de pe atunci al oraşului, generalul Fiodorov, a decis să sistematizeze arhitectura noii părţi a Chişinăului, care urma să fie una simetrică, amintind-o pe cea din capitala imperiului, adică cu străzi paralele, cu bulevarde şi pieţe pentru mărşăluirea militarilor la paradele festive. Iosif Gasket a fost decorat pentru faptul că a reuşit să realizeze ambiţiile arhitectonice ale generalului.

Primul arhitect, sub bagheta Mitropolitului Bănulescu-Bodoni

E un nume propriu care indică exact perioada activităţii lui în calitate de inginer cadastral şi arhitect al oraşului. Mihail Ozmidov (1782-1826) a ajuns în Basarabia pe urmele armatei care la 1812 a pus stăpânire pe acest teritoriu. Mai puţină lume ştie că mâna lui Ozmidov la Chişinău era mişcată subtil de mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, care i-a indicat foarte clar unde în planul viitorului oraş trebuie să fie clădirea Mitropoliei, Catedrala mitropolitană, grădinile publice, piaţa mare. Mihail Ozmidov a proiectat şi primul spital din Chişinău, azi clădirea Spitalului de traumatologie şi ortopedie şi a desenat una dintre primele hărţi ale Basarabiei.

Alexei Şciusev, cel mai mare arhitect pe care l-a dat Chişinăul

Este unicul arhitect din lume care a reuşit, pe parcursul activităţii sale, să obţină asemenea performanţe profesionale: cinci proiecte de case în anii de studenţie, 25 de proiecte mari până în 1917 şi 100 de proiecte după 1917. A proiectat planul de reconstruire a Moscovei: Gara Kazan, clădirea Telegrafului, Hotelul „Moscova”, mausoleul lui Lenin, blocuri de locuit. A proiectat o serie de edificii la Tbilisi, Baku, Batumi, artera principală a Kievului etc.

Proiecte rămase nerealizate

Monumentul-simbol al Chişinăului

Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost dezvelit la 29 aprilie 1928, cu ocazia a zece ani de la Unirea Basarabiei cu România. Este opera de căpătâi a sculptorului Alexandru Plămădeală şi a arhitectului Eugen Bernardazzi.

28 iunie 1940 – evacuat la Vaslui. Soclul rămas la Chişinău a fost demolat.

25 august 1942 – este readus la Chişinău şi postat în faţa Arcului de Tiumf.

20 august 1944 – evacuat la Craiova.

1945 – reinstalat la Chişinău. Crucea, spada, soclul, inscripţiile sunt schimbate şi denaturate.

1972 – strămutat cu 18 metri spre uitare, în adâncul parcului. Pe 31 august 1990 a fost reaşezat pe locul iniţial, precum şi restabilite inscripţiile autentice.