Christoph Zöpel: „În 10-15 ani RM poate reduce din distanţa care o desparte de statele UE…”
¤ RM, fiind un stat mic, este dependentă de politica globală şi cea europeană. Dar, şi în RM sistemul politic este nemijlocit responsabil pentru dezvoltarea social-economică pe teritoriul său. Dacă e să ţinem cont de indicatorii dezvoltării umane, trebuie să recunoaştem că sistemul politic al RM nu şi-a îndeplinit bine această misiune. În comparaţie cu alte state din Europa, RM se prezintă mai rău decât ar fi posibil. RM ocupă doar locul 117 în raportul privind dezvoltarea umană al ONU pentru 2009, fiind în coada Europei. Este inadmisibil că speranţa de viaţă în RM este de doar 68,3 ani, cu peste 11 ani mai mică faţă de Germania!
¤ Guvernele şi majoritatea parlamentarilor din RM, de la obţinerea independenţei încoace, au fost prea orientate spre putere şi propriile avantaje economice, dar au neglijat dezvoltarea economică a ţării, asigurarea echităţii sociale, a democraţiei şi a statului de drept. Aceasta se referă, în special, la problema transnistreană. Perpetuată, această situaţie a dus la pierderea încrederii cetăţenilor moldoveni, dar şi a statelor europene vecine, în guvernarea şi clasa politică din RM.
¤ După alegerile din iulie 2009 partidele care şi-au asumat guvernarea depun eforturi pentru a redresa situaţia social-economică a ţării şi a recăpăta încrederea cetăţenilor şi a partenerilor externi ai RM. Respectarea drepturilor omului, independenţa justiţiei, transparenţa politică, respectul faţă de Constituţie, lupta cu corupţia sunt esenţiale în acest sens. Doar guvernele democratice, capabile să acţioneze şi care nu sunt preocupate în mod prioritar de interesele politice de partid, vor putea depăşi criza financiară şi asigura dezvoltarea economică durabilă. Şi doar în colaborare cu UE, RM va putea depăşi restanţele la capitolul bunăstare.
¤ Moldova are nevoie de un concept comprehensiv de dezvoltare, guvernul trebuie să-şi asume răspunderea pentru o politică consecventă de creştere economică rapidă, care ulterior să-i asigure stabilitate. Dezvoltarea economică e interconectată cu cea socială. Una dintre priorităţi, pentru a stăvili migraţia, este îmbunătăţirea sistemului de instruire şi promovarea unor politici clare şi durabile pentru ocuparea în câmpul muncii a tinerei generaţii şi încurajarea micului business. O altă sarcină ţine de îmbunătăţirea politicii în domeniul sănătăţii. Reducerea drastică a sărăciei, îmbunătăţirea asistenţei medicale şi sociale, pentru a spori speranţa şi calitatea vieţii, este ceea ce ar trebui să preocupe în mod primordial guvernarea.
¤ Cred că în 10-15 ani RM poate reduce semnificativ din distanţa care o desparte de statele UE în ceea ce priveşte parametrii dezvoltării economice, sociale şi umane. Important este ca cetăţenii să simtă că situaţia se îmbunătăţeşte încet, dar constant, şi să-şi recapete încrederea în guvernare şi în perspectivele ţării lor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!