Acest lucru spune multe despre ce zace în capetele lor. În primul rând, îşi doresc conflicte, îşi doresc nişte încăierări de stradă unde să arate că ştiu să lovească tare. În al doilea rând, în minţile lor înceţoşate se flutură nişte fantasme medievale, o întoarcere în vremurile Moldovei Mari. Oamenii de acest tip, care nu îşi găsesc vreun rost pe lume decât făcând apel la trecut, sunt precum morcovii: partea lor cea mai bună este sub pământ.
Apoi vin membrii comunităţii minoritare, nemulţumiţi de actualul lor statut în Republica Moldova. Este de înţeles nemulţumirea lor: după ce zeci de ani au fost membrii minorităţii imperiale, acum au ajuns în poziţia de simpli cetăţeni. Furia lor nu poate fi explicată decât prin dorinţa de revenire a fostelor privilegii. Respingerea limbii române constituie principala formă de manifestare a acestei nemulţumiri. Teama de România există în rândurile comunităţii minoritare, însă nu este o teamă bazată pe legendele jandarmului român care bătea fără nicio milă, este teama de disoluţie accentuată: dacă minoritarii şi-au pierdut fostele privilegii în mica R. Moldova, ce se va alege de ei într-o Românie Mare?
Toate aceste temeri au fost spulberate de etnici ruşi din Chişinău cu o atitudine practică. Am cunoscut ruşi despre care habar nu aveam că sunt ruşi dacă nu îmi spuneau ei. Oameni întreprinzători care îşi aminteau cu mândrie de profesorii lor că i-au învăţat o limbă română perfectă – şi sunt gata să le recunosc superioritatea acestor oameni, eu nu sunt în stare să vorbesc limba rusă. Astfel de oameni câştigă mulţi bani cu ajutorul limbii române, prin simplul fapt că pot intra în relaţie cu multe milioane de vorbitori de română. Ruşii de la Chişinău care nu au nevoie să se legitimeze ca oameni prin apartenenţa la o minoritate imperială (impusă cu tancurile) se descurcă foarte bine în calitate de cetăţeni cu drepturi şi obligaţii. Nu în ultimul rând vreau să le amintesc ruşilor care se tem de România că minorităţile naţionale participă direct la viaţa politică la cel mai înalt nivel de la Bucureşti şi se bucură de toate drepturile prevăzute în documentele europene.
Peste tot acest amalgam de frică şi false legitimări se suprapun politicienii pescuitori în ape tulburi. Oameni fără scrupule care au nevoie ca de aer de conflicte interetnice în R. Moldova. Eu nu aş caracteriza drept conflict interetnic ceea ce s-a întâmplat la sfârșitul săptămânii la Bălţi. Forţele de ordine ale Chişinăului au dovedit că ştiu să ţină sub control o situaţie tensionată. Însă tulburările de la Bălţi pot servi drept piatră de temelie pentru o eventuală escaladare. Un eveniment similar cu urmări mult mai grave (să ne ferească Dumnezeu de aşa ceva!) va face referire la ciocnirile de la Bălţi. Iar sentimentele de teamă şi insecuritate deja existente riscă să se amplifice. Nu mai amintesc aici care pot fi urmările în planul politicii externe a Chişinăului. La Bălţi toată lumea a înfrânt, nimeni nu a câştigat nimic. Poate pe viitor astfel de evenimente ar trebui gândite şi organizate altfel.
