Cine conduce cu adevărat R. Moldova: Filat (și Lupu) sau ambasadorul rus Kuzmin?
Crima odioasă de la Vadul lui Vodă a stârnit revolta chiar și ai acelor moldoveni care, de regulă, evită să vorbească în termeni ”radicali” despre politica externă imperialistă a Rusiei. Într-un mod foarte ”original” au reacționat politicienii de la Chișinău. De obicei foarte ”sonori” și ”justițiari”, comuniștii lui Voronin au luat apă în gură și nu au reacționat în nici un fel la crima comisă de ofițerul rus. Nu au condamnat crima nici ”social-democrații” lui Șelin, un alt proaspăt ”patriot moldovean” care-și face loc cu coatele spre Putere… A tăcut și faimosul patriot V. Klimenko. Nu am auzit nici vocea patriotică a lui Dodon…
Să zicem că cu aceștia totul e clar. Reacțiile liderilor politici ai R. Moldova au fost mai penibile decât lipsa de reacții din partea celor nominalizați mai sus. (Apropo, prima persoană care a reacționat public la crima de la Vadul lui Vodă a fost …ambasadorul Rusiei Kuzmin). Reacția lui Lupu, președintele interimar al R. Moldovei, ca să-l parafrazez pe Caragiale, a fost sublimă, dar a lipsit cu desăvârșire. Reacția premierului Filat a fost întârziată, deși acesta susține că ”a știut din prima clipă” despre cazul de la punctul de pacificatori. (Nu am motive să nu-l cred, precum nu am nici suficiente motive ca să-l cred. Prietenii mei știu de ce). Felul cum a reacționat Chișinăul oficial e penibil și descalificant; atunci când trupele de ocupație rusești se află pe teritoriul țării tale, când aceste trupe îți împușcă cetățenii, reacțiile politicienilor sunt altele. În cazul dat ar fi fost necesară, în chiar primele ore ale dimineții de 1 ianuarie o conferință de presă a celor trei lideri ai AIE-2 – M. Lupu, V. Filat și M. Ghimpu…
Reacția lui Filat a fost, ca esență și mesaj, identică cu cea a ambasadorului rus Kuzmin. Ultimul a ”regretat incidentul”, dar a ”recomandat” presei ”să nu facă campanii isterice”. Și Filat a spus că ”e un caz regretabil, dar acesta trebuie abordat fără patimă și emoții”. Filat i-a mai îndemnat pe politicieni ”să nu folosească moartea tânărului din Pârâta pentru a acumula dividende politice”. Îndemnul lui Filat mi se pare cu totul deplasat și iezuit, fiindcă el, de facto, sub pretextul ”nepolitizării” cazului, îi îndeamnă pe politicieni să nu reacționeze la crima comisă de ofițerul rus, adică să nu-i deranjeze pe ruși.
Moartea lui V. Pisari ar fi trebuit să-i aducă la realitate pe conducătorii R. Moldova, să-i trezească la viață, să-i scoată din starea de oportunism, admirație față de Putin, lașitate politică și lipsa de demnitate națională și statală. Bravii noștri patrioți de la conducere R. Moldova, care chipurile luptă pentru consolidarea independenței și statalității RM așa și nu au înțeles că fără demnitate națională, adică un pic de naționalism statal, nu există independență, suveranitate și statalitate! Prestația lor lamentabilă ne obligă să ne întrebăm la modul serios: dar cine-i adevăratul lider politic al R. Moldovei – V. Filat (și M. Lupu) sau V. Kuzmin, ambasadorul rus? Până acum, anumite voci declarau că R. Moldova este condusă de la București. Crima de la Vadul lui Vodă a pus toate lucrurile la locul lor: R. Moldova este condusă de la Chișinău. Dar de un rus…
Rațiunea supremă de a fi a unui stat este apărarea vieții cetățenilor săi. Statul (și conducătorii) R. Moldova nu-și motivează această rațiune supremă, dimpotrivă prin politica sa externă lipsită de demnitate acest stat (și conducătorii lui) favorizează ca cetățenii săi să fie împușcați de soldații străini, care se află ilegal pe teritoriul său.
De ce, dar se pretinde ca un asemenea stat ar trebui iubit și respectat de cetățenii lui?
P.S. Ambasadorul rus Kuzmin nu va participa la înmormântarea lui V. Pisari
După crima comisă de ofițerul rus ”pacificator” la Vadul lui Vodă, mai multe voci au cerut declararea ambasadorului rus Valeri Kuzmin persoană non grata, adică expulzarea lui din R. Moldova. Cu toate că acesta a făcut declarații jignitoarea la adresa R. Moldova dar și pentru memoria celui ucis, oficialitățile R. Moldova s-au limitat la niște declarații protocolare lipsite de demnitate și vigoare diplomatică. Nu este pentru prima dată când ambasadorul rus își permite asemenea atitudini față de R. Moldova de fiecare dată însă oficialitățile de la Chișinău se fac a nu înțelege ce se întâmplă și războinicul ambasador rus rămâne nepedepsit. Astăzi familia, rudele și prietenii îl petrec pe ultimul drum pe cel care a fost ucis de un ofițer rus. Ambasadorul rus a procedat în stil rusesc: în loc să-și ceară iertare de la familia dispărutului, l-a calomniat și mort pe cel împușcat, insinuând că ar fi fost beat și nu ar fi avut drepturi de a conduce automobilul…
.. Nu știm dacă Filat va merge la înmormântarea …colegului său de partid. Suntem convinși însă că ambasadorul rus Kuzmin nu va merge azi la Pârâta, să participe la înmormântarea tânărului Vadim. El va sta la Chișinău, onorându-și …obligațiunile de serviciu față de țara sa. Nu exclud că în timp ce mortul va fi dus spre groapă, ambasadorul rus va sorbi în liniște o cafeluță cu vreun înalt oficial moldovean…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!